FCSB, dezastre în șir la Basel. Cronica meciului din etapa a patra Europa League

Date:

FCSB a fost învinsă de echipa elvețiană FC Basel cu scorul de 3-1, joi seara, pe St. Jakob-Park din Basel, în etapa a patra a competiției de fotbal Europa League. Bucureștenii au jucat în zece oameni aproape tot meciul, după ce Târnovanu a luat cartonaș roșu în minutul 12.

Xherdan Shaqiri și Ibrahim Salah au marcat pentru campioana Elveției, în timp ce golul de onoare al bucureștenilor a fost reușit de Darius Olaru.

Soarta meciului a fost decisă în primele 20 de minute, după o suită de greșeli ale campioanei României.

FCSB a avut prima ocazie a meciului, dar Tănase a reluat pe lângă poartă la centrarea lui Radunovic.

În minutul 12, la un contraatac al gazdelor, portarul Târnovanu a ieșit hazardat și a făcut fault în fața lui Broschinski, fiind eliminat.

La lovitura liberă care a urmat, executată de Shaqiri, a făcut fault Ngezana, iar arbitrul a dictat penalty din consultarea arbitrajului video. Căpitanul gazdelor, Shaqiri, a transformat lovitura de pedeapsă și a deschis scorul.

FCSB a jucat bine în continuare, în ciuda inferiorității numerice, iar Olaru a avut două situații bune, însă Hitz a respins de fiecare dată.

Shaqiri l-a testat pe Zima cu un șut de la 19 metri, dar cehul a respins. Zima s-a remarcat și la șutul lui Leroy din marginea careului.

Ngezana a fost neatent și a pierdut mingea, însă Soticek a fost blocat de Graovac. FC Basel a mai avut două ocazii până la pauză, dar Shaqiri a șutat din întoarcere, puțin pe lângă poartă, iar Zima a respins șutul lui Metinho la colțul scurt.

FCSB a reușit egalarea în repriza secundă, când Olaru a șutat cu boltă din careu în diagonală, învingându-l pe Hitz.

Shaqiri a șutat din poziție bună, dar Olaru a deviat mingea.

FCSB a fost lipsită de șansă în minutul 73, când Cisse a trimis de la 22 de metri, mingea a lovit bara și a ajuns la Shaqiri, care a reluat în plasă.

Campioana României a mai avut o șansă de a egala, însă Hitz a respins șutul din unghi al lui Miculescu, iar apoi portarul gazdelor l-a blocat pe Bîrligea.

Bîrligea a șutat din unghi, însă Hitz a respins.

FC Basel a încheiat conturile în minutul 88, când Ibrahim Salah a șutat la colțul scurt, după o combinație cu Shaqiri, o contribuție având și ieșirea greșită la intercepție a lui Graovac.

Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria lui Emeric Ienei, decedat miercuri.

FCSB a pierdut ultimele sale trei meciuri în competiție după un debut cu dreptul: 1-0 cu Go Ahead Eagles, 0-2 cu Young Boys Berna, 1-2 cu Bologna și 1-3 cu FC Basel.

Echipa antrenată de Elias Charalambous va juca în continuare cu Steaua Roșie, Feyenoord, Dinamo Zagreb și Fenerbahce.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara