Betleemul respiră din nou Crăciunul – festivaluri, rugăciuni și speranțe după doi ani de război / Care e situația în Orașul Nașterii Domnului

Date:

După doi ani în care războiul din Gaza a redus Betleemul la tăcere și a anulat toate festivitățile publice de Crăciun, orașul în care creștinii cred că s-a născut Iisus își recâștigă în 2025 simbolurile sacre ale sărbătorii. Tradiționalul brad uriaș din fața Bisericii Nașterea Domnului a fost aprins din nou, marcând revenirea unei normalități fragile, relatează BBC, conform news.ro.

Pentru primarul Maher Canawati, momentul este încărcat de emoție și de responsabilitate. „Au fost doi ani grei de tăcere; fără Crăciun, fără locuri de muncă, fără muncă”, spune edilul. „Toți trăim aici din turism, iar turismul a scăzut la zero.”

În timp ce războiul din Gaza încă provoacă suferință – inclusiv în rândul micii comunități creștine palestiniene, mulți având rude în enclavele bombardate – reticențele privind reluarea festivităților au fost evidente. Dar primarul insistă că orașul avea nevoie de speranță.

„Unii ar putea spune că nu este potrivit, iar alții spun că este potrivit. Dar, în adâncul sufletului meu, am simțit că acesta era lucrul corect de făcut, deoarece Crăciunul nu ar trebui niciodată oprit sau anulat. Acesta este lumina speranței pentru noi.”

În piața Manger, bradul împodobit cu globuri roșii și aurii a readus orașului o atmosferă festivă. Localnici creștini și musulmani fac fotografii, iar turiștii – puțini, dar prezenți – se alătură lor. Străzile au fost decorate cu lumini colorate, iar afișele anunță târguri și evenimente pentru copii.

Turiștii revin timid: „E trist fără turiști”

Orașele învecinate Beit Jala și Beit Sahour pregătesc și ele aprinderea brazilor în zilele următoare. Hotelurile, goale doi ani la rând, înregistrează primele valuri de rezervări, venite în special de la cetățeni palestinieni din Israel și câțiva vizitatori străini.

Angelica, o turistă din Rusia aflată la al doilea pelerinaj în ara Sfântă, spune: „Cred că toată lumea ar trebui să vină aici măcar o dată în viață. Sper că mulți oameni vor reveni în curând, pentru că este trist fără turiști.”

Realitatea de zi cu zi rămâne însă dură. Magazinele de suveniruri sunt aproape goale, ghizii turistici așteaptă ore întregi vizitatori, iar atmosfera din fața Bisericii Nașterii Domnului este departe de aglomerația obișnuită de dinaintea războiului.

Hamza, un ghid local, avertizează că percepția publicului este încă afectată de știrile internaționale: „Acesta este un oraș turistic; fără turism nu există viață. Sperăm ca oamenii să revină ca înainte.”

În ultimii doi ani, rata șomajului a explodat în Betleem. Zeci de mii de muncitori palestinieni din Cisiordania au rămas fără acces în Israel pentru a lucra, iar funcționarii publici au primit doar salarii parțiale, din cauza fondurilor fiscale reținute de Israel, în valoare de 1,76 miliarde de dolari.

Pentru mulți creștini palestinieni, sărbătoarea rămâne una modestă. Alaa Salameh, proprietarul celebrului restaurant Afteem, spune: „Ne pregătim pentru Crăciun după una dintre cele mai grele perioade pentru noi, palestinienii și creștinii. Creștinii vor încerca să sărbătorească, dar în funcție de situația lor.”

Mulți localnici nu își permit nici măcar o porție de falafel – o gustare ieftină și tradițională.

În grota de la baza Bisericii Nașterii Domnului, turiștii aprind lumânări lângă steaua de argint care marchează locul în care, potrivit tradiției, s-a născut Iisus. O femeie din Betleem se roagă în tăcere alături de un grup de indieni.

În ciuda tuturor greutăților, mesajul localnicilor rămâne același: speranța că pacea va reveni și că pelerinii din întreaga lume vor umple din nou străzile orașului sfânt.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara