‘Avem, pe sfârşit de an, o veste foarte bună’ – Undă verde europeană pentru Pașcani–Ungheni și Pașcani–Siret. România construiește primii kilometri de autostradă peste Prut

Date:

România a obținut acordul Comisiei Europene pentru finanțarea tronsoanelor de autostradă Pașcani–Ungheni și Pașcani–Siret prin programul SAFE. Secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu anunță și construcția primilor kilometri de autostradă din Republica Moldova.

România a obținut acordul autorităților europene pentru realizarea tronsoanelor de autostradă Pașcani–Ungheni și Pașcani–Siret, care vor fi finanțate în cadrul programului european SAFE, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu.

Potrivit acestuia, cele două tronsoane formează practic un culoar continuu Ungheni–Pașcani–Siret, cu rol strategic atât pentru transportul civil, cât și pentru consolidarea capacității de apărare pe Flancul Estic al NATO.

„Avem, pe sfârșit de an, o veste foarte bună. (…) Am reușit să convingem autoritățile europene că este necesară această infrastructură, e vorba de (tronsoanele – n.r.) de la Pașcani până la Ungheni și de la Pașcani până la Siret. Am încărcat aplicația prin intermediul Cancelariei premierului către Comisia Europeană, iar aceste sectoare de autostradă care, practic, vor fi un tronson Ungheni-Pașcani-Siret va fi finanțat prin finanțare europeană cu utilizare duală a infrastructurii pentru creșterea capacității de apărare a Flancului Estic, bineînțeles, folosită și în interes civil. Este o șansă foarte importantă ca, până în 2030, să avem construită de la Ungheni până la Siret autostradă, în așa fel încât să finalizăm axa sud-nord”, a afirmat Irinel Ionel Scrioșteanu, la Euronews România, marți seară.

El a anunțat, de asemenea, că România, în parteneriat cu Republica Moldova, va construi primii cinci kilometri de autostradă dincolo de Prut. Aceștia vor fi primii kilometri de autostradă din Republica Moldova.

„Deja suntem în licitație pentru proiectare și execuție”, a subliniat oficialul din cadrul Ministerului Transporturilor, explicând că acești kilometri de autostradă vor face legătura cu un nod intermodal din țara vecină.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

BOMBĂ: Noi audieri la Senat despre întâlnirea lui Bolojan cu președinta CCR

Audierile din comisia Senatului privind întâlnirea premierului interimar Ilie...

Câți securiști erau în Gorj. NUMĂRUL secret – Gorjul de Azi

În premieră, CNSAS oferă cifre detaliate despre mărimea aparatului...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara