Sumele datorate de persoanele care practică prostituția către autoritățile locale au ajuns la nivelul zecilor de milioane de lei, însă perspectivele de recuperare sunt extrem de reduse. În cele mai multe situații, aceste persoane nu figurează cu venituri oficiale, nu dețin bunuri care să poată fi executate și nu au un domiciliu stabil, ceea ce blochează practic orice tentativă de recuperare prin executare silită.
Deși cadrul legal permite, cel puțin teoretic, ca amenzile să fie transformate în ore de muncă pentru comunitate, aplicarea acestei soluții întâmpină dificultăți majore. Multe dintre cele sancționate resping această alternativă, știind că lipsesc consecințele juridice reale în cazul refuzului.
În România, activitatea de prostituție a fost scoasă din sfera penală începând cu 1 februarie 2014 și este sancționată doar ca abatere contravențională. Amenzile sunt stabilite în baza legii privind faptele care afectează ordinea publică. Poliția națională, jandarmeria și poliția locală sunt instituțiile care aplică sancțiunile, iar banii ar trebui să intre în bugetele locale.
În realitate, aceste sume rămân ani la rând evidențiate ca datorii neîncasate. La Drobeta Turnu Severin, de exemplu, administrația locală are de recuperat peste 6,5 milioane de lei. Există un caz în care o singură persoană a acumulat datorii de un milion de lei, iar cea mai veche amendă aflată în evidențe datează din 1992.
O soluție propusă pentru a rezolva acest impas este reprezentată de munca în folosul comunității, care ar putea înlocui amenzile în anumite cazuri. Cu toate acestea, în practică, persoanele care ar trebui să presteze muncă în folosul comunității sunt foarte puține, din cauza lipsei de consecințe juridice reale în cazul refuzului.
În ultimii ani, au fost deschise doar câteva dosare în care s-a aplicat munca în folosul comunității, ceea ce arată că această soluție nu este suficient de eficientă. În consecință, nici alternativa muncii pentru comunitate nu este, în cele mai multe cazuri, pusă efectiv în aplicare.
Procedurile de executare silită nu pot fi demarate deoarece persoanele vizate nu au bunuri trecute pe numele lor. În Arad, aproximativ 30 de prostituate figurează cu datorii care însumează aproape 3 milioane de lei, iar cea mai mare restanță individuală este de 240.000 de lei.
În mod practic, statul a lăsat această problemă să funcționeze într-un regim de toleranță, acceptând existența unor amenzi care nu pot fi recuperate și fără a adopta o strategie clară în privința prostituției. Sancțiunile rămase neîncasate nu descurajează fenomenul și nu aduc bani la bugete, ci doar cresc artificial nivelul creanțelor raportate de autoritățile locale.
Un proiect depus în Parlament de către deputatul PNL, Ion Iordache, prevede legalizarea și impozitarea prostituției. Proiectul de lege este semnat de mai mulți deputați și are drept scop protejarea lucrătoarelor sexuale prin controale sanitare, proiecție juridică și scoaterea de sub influența așa numitor „pești”. De asemenea, această activitate ar urma să fie taxată de către stat și astfel s-ar reveni la situația anterioară anului 1949. Înainte de venirea la putere a comunismului, în România funcționau „casele de toleranță”, iar lucrătoarele sexuale erau obligate să aibă analizele medicale la zi, dar și un carnet în care erau trecuți clienții pe baza căruia aceștia erau contactați în cazul în care exista riscul să fi contactat o boală cu transmitere sexuală.
Proiectul de lege propune un control riguros, nu o promovare a activității, și are drept scop protejarea sănătății publice, combaterea traficului de persoane și asigurarea unei protecții juridice pentru lucrătoarele sexuale. State precum Germania, Olanda, Austria, Elveția sau Grecia au înțeles că doar prin legalitate poți scoate oamenii din mâinile traficanților. În lipsa unei legi, statul român rămâne un spectator neputincios în fața abuzurilor.
