Dintr-un total de 4.092 de probe analizate în anul 2025 în cadrul Programului Național de Monitorizare a reziduurilor de pesticide, doar 45 de probe de legume, fructe și cereale au neîndeplinit cerințele, prezentând valori care depășeau limita maximă admisibilă (LMA), potrivit datelor Autorității Naționale Fitosanitare.
Dintre cele 4.092 de probe verificate în cadrul controlului oficial, 4.047 (98,9%) s-au încadrat în LMA, iar 45 (1,1%) au fost neconforme.
4.821 de probe
În total, în 2025 au fost analizate 4.821 de probe, un număr mai mare decât cel planificat inițial (2.626). Dintre acestea, 4.092 făceau parte din controlul oficial, iar 729 au fost analizate la solicitarea producătorilor și comercianților, în cadrul autocontrolului.
Cel mai mare număr de probe a fost prelevat din legume (3.059). Din acestea, 69,4% (2.122) nu au conținut reziduuri de pesticide, 29,3% au avut reziduuri sub LMA, iar 1,3% (40 de probe) au fost neconforme, cu valori de pesticide peste LMA.
Cele mai multe depășiri au fost înregistrate la tomate
Cea mai mare număr de probe neconforme a fost înregistrată la tomate (23), urmate de salată (9), leuștean, fasole păstăi și țelină cu frunze (câte 2), spanac și mărar (câte 1).
Pentru fructe, dintre cele 914 probe analizate, 45% (411) nu au avut reziduuri detectabile, 54,6% (499) au fost conforme (cu reziduuri sub LMA), iar 0,4% (4 probe) au depășit LMA, la căpșuni, piersici, pere și mere, scrie realitatea.net.
În cazul cerealelor, dintre cele 119 probe analizate, 80% (95) nu au prezentat reziduuri, 19,3% (23) au fost conforme, iar o singură probă de grâu (0,8%) a fost neconformă, cu valori de pesticide peste LMA.
Analizele au fost efectuate în laboratoarele Autorității Naționale Fitosanitare – Laboratorul pentru controlul reziduurilor de pesticide din plante și produse vegetale București și laboratorul regional din Mureș.

