La începutul săptămânii, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că perioada în care un salariat a lucrat în grupa I sau a II-a de muncă se asimilează condițiilor speciale de muncă.
Curtea de Apel Alba Iulia a sesizat instanța supremă, deoarece unii judecători considerau că grupa a II-a se încadrează în condiții speciale, iar alții nu.
”Decizia este obligatorie pentru casele de pensii și instanțele de judecată”, afirmă Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii, deși se așteaptă să nu fie respectată.
Constantin Crețan afirmă că ”există riscul” ca Guvernul Bolojan să modifice Legea pensiilor și îi îndeamnă pe angajații Complexului Energetic Oltenia care au împlinit 52 de ani să facă demersuri pentru ieșirea la pensie.

