Un bărbat în vârstă de 40 de ani, rezident în județul Vâlcea, a fost pus sub reținere pe o perioadă de 24 de ore de către ofițerii de poliție din Gorj, după ce a încercat să agreseze sexual o femeie de 82 de ani din comuna Prigoria.
„În data de 6 aprilie 2026, în jurul orei 12:30, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost informați direct de către o femeie din comuna Prigoria, sat Bucșana, cu privire la faptul că vecina sa, în vârstă de 82 de ani, a cerut intervenția autorităților, susținând că a fost victimă unei agresiuni sexuale. O echipă operativă a Poliției Orașului Târgu Cărbunești și polițiști ai Secției 6 s-au deplasat la fața locului și, în urma primelor verificări, au constatat că, în jurul orei 02:30, un bărbat de 40 de ani din județul Vâlcea ar fi pătruns fără drept în locuința femeii de 82 de ani și ar fi încercat să oblige victima la un act sexual, renunțând ulterior din cauza rezistenței acesteia. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, începând cercetările pentru infracțiunile de tentativă de viol și violare de domiciliu. În continuarea anchetei, față de bărbatul de 40 de ani, suspectat de săvârșirea acestor infracțiuni, a fost dispusă reținerea pe baza unei ordonanțe pentru 24 de ore, iar acesta a fost adus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj” se arată în comunicarea I.P.J. Gorj.

