La ce vârstă devii oficial vârstnic? Un studiu publicat în revista Psychology and Aging, care a urmărit peste 14.000 de oameni timp de 25 de ani, arată că răspunsul s-a schimbat semnificativ față de acum câteva decenii. Limita continuă să se mute.
Cercetătorii de la Universitatea Humboldt din Berlin, conduși de Markus Wettstein, au analizat răspunsurile participanților la un amplu studiu german privind îmbătrânirea. Au fost urmăriţi oameni născuţi între 1911 și 1974. Fiecare a răspuns, de una până la opt ori pe parcursul a 25 de ani, la aceeaşi întrebare: „La ce vârstă ai descrie pe cineva ca fiind vârstnic?”, potrivit Focus.
Tendință clară
Rezultatele indică o tendinţă evidentă: fiecare generaţie consideră debutul bătrâneţii mai târziu decât generaţia precedentă.
Cei născuţi în 1931, la vârsta de 65 de ani, credeau că bătrâneţea începe la 74 de ani. Generaţia din 1944 ridica această limită la 75 de ani, tot la vârsta de 65 de ani. Modelele sugerează că oamenii născuţi în 1911 ar fi situat debutul bătrâneţii în jurul vârstei de 71 de ani.
Un alt fenomen interesant apare la nivel individual. Pe măsură ce oamenii avansează în vârstă, şi ei tind să mute limita mai departe faţă de propria vârstă curentă.
Altfel spus, la 60 de ani consideri că bătrâneţea începe la 75; la 70 de ani, mută limita la 80. Cercetătorii presupun că acest mecanism este legat de stereotipurile negative legate de bătrâneţe, în special în culturile occidentale.
Evoluţia nu este nelimitată
Studiul arată că această evoluţie nu continuă la nesfârşit. Între persoanele născute în intervalele 1936‑1951 şi 1952‑1974 nu există diferenţe semnificative în percepţia vârstei bătrâneţii.
Acest lucru sugerează că limita percepută a bătrâneţii s‑a stabilizat în ultimele decenii, deşi rămâne mai ridicată decât era cu jumătate de secol în urmă.
Diferenţa dintre femei şi bărbaţi
Femeile tind să amâne debutul bătrâneţii cu puţin mai mult decât bărbaţii. Persoanele cu sănătate precară, în schimb, stabilesc această limită la o vârstă mai mică decât cele cu stare de sănătate bună.
Nici nivelul de educaţie, nici vârsta subiectivă percepută nu explică pe cont propriu tendinţa generală. Cercetătorii indică două cauze probabile: creşterea speranţei de viaţă şi prelungirea vârstei de pensionare.
Felul în care o societate defineşte bătrâneţia influenţează politicile de sănătate, pensii şi îngrijire socială. O limită percepută tot mai târziu poate reflecta atât o realitate biologică, cât şi o rezistenţă culturală la ideea de îmbătrânire.
„]}]]}}]]}}]]}}]});
