Rareș Bogdan dezvăluie motivul IMPOTANT pentru care nu putem decide sub imperiul emoției!

Date:

„PNL este un partid cu o istorie îndelungată, iar acest lucru ne angajează. Nu putem lua hotărâri sub influența emoțiilor. Trebuie să punem pe masă toate alternativele. Decizia nu trebuie luată în această seară, există prea multă emoție”, a spus europarlamentarul Rareș Bogdan după votul din Parlament împotriva Guvernului Bolojan, înainte de ședința PNL, conform tvrinfo.ro.

Rareș Bogdan a reacționat la adoptarea moțiunii de cenzură împotriva guvernului Bolojan, cerând calm și consultarea structurilor teritoriale ale partidului înainte de orice hotărâre privind viitorul politic al liberalilor.

Europarlamentarul a îndemnat la temperarea reacțiilor imediate, invocând tradiția și răspunderea istorică a partidului: „Partidul Național Liberal este un partid responsabil. Este cel mai vechi partid din România și din Uniunea Europeană. Avem peste 150 de ani de istorie și asta ne obligă. Nu putem să luăm decizii sub imperiul emoției.

El a remarcat că, în interiorul PNL, există în prezent două opțiuni disponibile, dar a insistat că niciuna nu trebuie adoptată în grabă: „E prea multă emoție, e prea multă nervozitate, e prea mult șoc pentru unii, poate bucurie pentru alții, cei care au inițiat moțiunea.”

Eurodeputatul a subliniat că un partid de dimensiunea PNL nu poate decide strategic fără să implice baza: „Noi nu putem lua în numele celor 1.100 de primari și a 1.000 de consilieri și a 280.000 de membri o decizie de care depinde viitorul Partidului Național Liberal. Ne vom consulta cu filialele noastre.”

Bogdan a prezentat cele două scenarii posibile: „Dacă filialele noastre doresc intrarea în opoziție, vom merge pe această cale. Dacă filialele noastre doresc o guvernare minoritară doar cu USR, vom duce această propunere la Cotroceni.”

A adăugat că nicio decizie nu va fi luată fără un semnal clar din partea președintelui României: „România are nevoie de stabilitate și până nu se exprimă președintele României, cea mai votată persoană din România, cred că nu este cazul să facem scenarii alarmiste.”

Bogdan a formulat și reproșuri la adresa guvernării, criticând ritmul lent al reformelor și performanța slabă în atragerea fondurilor europene: „Nu am adus banii din PNRR. Ne-am bătut joc de acești bani. Sub 10 miliarde vom lua din PNRR. Avem o absorbție scăzută a fondurilor europene. Avem sub 300 de reforme din 550.” În același timp, a tras vina și pe PSD pentru blocajele din coaliție: „10 luni de zile PSD s-a opus cum a putut tuturor măsurilor propuse de premierul Bolojan. Noi trebuia să propunem lucrurile, nu să așteptăm reacția PSD.”

Întrebat despre variantele de guvernare posibile, Bogdan s-a arătat ferm împotriva unui cabinet tehnocrat și a unei majorități PSD‑AUR: „Eu nu cred că este o opțiune pentru România PSD‑AUR. Nu cred în varianta unui premier tehnocrat. Am avut unul care s-a făcut de râs, Dacian Cioloș, extrem de slab.”

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Ce se întâmplă pe TRANSALPINA? Restricții de circulație care îți taie respirația

Se impune restricționarea circulației, vineri și sâmbătă, pe Transalpina...

Avertisment global al Goldman Sachs: Cât timp mai rezistă REZERVELE DE PETROL?

Conform specialiștilor băncii, rezervele mondiale de combustibil echivalează în...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara