Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat, în intervalul 04‑08 mai 2026, operaţiuni de control la scară naţională, în urma cărora au fost verificate peste 1.300 de entităţi economice.
:format(jpeg):quality(80)/https://www.mediafax.ro//wp-content/uploads/2026/05/whatsapp-image-2026-05-10-at-11-01-44.jpeg)
Pe parcursul controalelor, comisarii au aplicat amenzi a căror sumă totală depășește 3,4 milioane de lei.
„În intervalul 04‑08 mai 2026, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat acţiuni de control la nivel naţional pentru a verifica siguranţa produselor comercializate şi condiţiile de prestare a serviciilor către consumatori. Scopul acţiunilor a fost să evalueze gradul de respectare a prevederilor legale de către operatorii economici, fiind verificate peste 1.300 de firme, inclusiv din sectorul jucăriilor şi al serviciilor auto”, a anunţat instituţia printr-un comunicat de presă.
După inspecţii, ANPC a identificat numeroase încălcări şi a aplicat 826 de contravenţii, în valoare de peste 3,4 milioane de lei, alături de 619 avertismente.
Valoarea totală a produselor verificate a depăşit 21 de milioane de lei. În plus, autorităţile au ordonat retragerea definitivă de pe piaţă a unor produse neconforme în valoare de peste 140.000 de lei şi suspendarea temporară a altor bunuri în valoare de peste 270.000 de lei.
De asemenea, activitatea a 17 firme a fost suspendată până la corectarea deficienţelor observate.
Printre principalele neconformităţi semnalate de comisarii ANPC se numără:
- prestarea de servicii în spaţii neautorizate sau care nu respectă condiţiile legale de funcţionare;
- depozitarea incorectă a anvelopelor, pieselor de schimb şi a ustensilelor;
- neacordarea garanţiei pentru manoperă şi pentru piesele înlocuite;
- contracte incomplete şi practici comerciale înşelătoare faţă de consumatori;
- absenţa devizelor aferente serviciilor prestate consumatorilor;
- elaborarea unor devize partiale, fără toate informaţiile privind lucrările efectuate şi costurile aferente;
- lipsa notelor de comandă pentru autoturismele aflate în service;
- neafişarea preţurilor şi a altor informaţii esenţiale pentru consumatori, cum ar fi durata lucrării;
- nerespectarea normelor igienico-sanitare şi utilizarea unor proceduri nesigure în activitatea de service;
- paviment cu acumulări de ulei şi murdărie;
- neafişarea plachetei privind Soluţia Alternativă de Litigare (SAL) şi a informaţiei „Telefonul Consumatorului”;
- jucării lipsite de marcajul de conformitate CE;
- absenţa datelor de identificare ale producătorului sau importatorului (nume, adresă, punct de contact);
- deficienţe de informare, cum ar fi lipsa traducerilor în limba română a informaţiilor de pe ambalajul jucăriilor;
- neindicarea compoziţiei materialelor din care sunt confecţionate jucăriile;
- lipsa instrucţiunilor, avertismentelor şi recomandărilor de utilizare în limba română;
- deficienţe privind informarea asupra perioadelor promoţionale.

