El Niño își are originea în zona ecuatorială a Oceanului Pacific tropical. Temperatura suprafeței marine crește neobișnuit, iar atmosfera reacționează imediat deasupra acestor ape încălzite. În consecință, furtunile tropicale, cantitatea de precipitații, vânturile și circulația atmosferică se modifică în lanț, conform 3bmeteo.com.
Pe coastele Peruului și Ecuadorului se înregistrează ploi torențiale și un risc sporit de inundații. Între Indonezia și Australia, vulnerabilitatea la secetă și incendii crește. În America de Nord, curentul‑jet poate suferi modificări, generând ierni mai ploioase sau mai blânde.
De ce Europa este un caz aparte
În Europa, legătura cu El Niño este indirectă și mult mai slabă.
Semnalul fenomenului se răspândește prin unde planetare, asemenea undelor generate de o piatră aruncată într-un iaz. Pe parcurs, aceste unde sunt deformate de variațiile atmosferice tipice latitudinilor medii.
NAO, curentul‑jet, blocurile anticiclonice, vârtejul polar și dinamica momentului pot modifica sau chiar atenua semnalul.
Rezultatul final depinde întotdeauna de condițiile euro‑atlantice ale momentului, nu de fenomenul climatic în sine.
Nu există o relație directă cauză‑efect
Acesta este aspectul central subliniat de specialiști. El Niño poate crește probabilitatea unor anumite configurații atmosferice în Europa, dar nu le impune automat. O perioadă caldă în timpul unui El Niño nu poate fi atribuită în mod automat fenomenului.
Spre deosebire de Pacificul tropical, unde legătura este directă și previzibilă, Europa rămâne un spațiu de variabilitate ridicată. Același El Niño poate produce efecte complet diferite de la un an la altul.
Când se simt efectele cel mai puternic
Efectele cele mai evidente la latitudinile medii tind să apară în iarna boreală următoare. Atunci El Niño ajunge, de regulă, la faza cea mai matură. Teleconexiunile atmosferice devin mai eficiente, iar semnalul ENSO are mai multe șanse să influențeze configurațiile meteo din emisfera nordică.
