Propunerea introduce măsuri de protecție pentru evaluarea profesională, confidențialitatea și siguranța minorilor, în special în situațiile în care accesul la servicii este îngreunat de absența acordului părinților sau de dificultăți în contactarea specialiștilor, în special în zonele rurale.
Proiectul de lege a fost înaintat de senatorii USR Ruxandra Cibu Deaconu, Cynthia Păun, Sorin Șipoș și George Ștefănache. Conform acestora, stabilirea vârstei de 16 ani este în concordanță cu principiul autonomiei progresive deja prevăzut în legislație.
Ce declară inițiatorii
„Există prea mulți adolescenţi care au nevoie de sprijin, dar nu reuşesc să îl obţină la timp. Nu pentru că nu ar dori să discute, ci pentru că, uneori, nu pot face acest pas în mod deschis. Când accesul la un psiholog depinde exclusiv de acordul părinţilor – chiar şi în cazul consilierilor şcolari – apar situaţii în care suportul nu mai ajunge deloc. Această iniţiativă nu urmăreşte excluderea părinţilor, ci oferă o alternativă pentru cazurile în care mediul familial nu permite accesul la ajutor”, a spus senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu.
Senatoarea USR Cynthia Păun susţine că „la 16 ani legea recunoaşte deja că adolescenţii pot lua decizii importante în anumite domenii ale vieţii lor. Este greu de înţeles de ce un tânăr poate avea astfel de responsabilităţi, dar nu poate solicita singur ajutor psihologic când are nevoie de sprijin. Vorbim despre o ajustare de bun-simț, concepută împreună cu specialiști şi gândită pentru situaţiile în care lipsa accesului poate avea consecinţe grave”.
Propunerea a luat naştere în urma consultărilor cu experţi în sănătatea mintală şi nu exclude implicarea părinţilor, care poate continua în cadrul terapiei acolo unde este fezabil.

