„Din cauza absenței unui guvern cu mandat complet, România își pierde oportunitatea de a deveni un actor cheie pe traseele marilor coridoare de conectivitate.
În contextul concurenței globale pentru dezvoltarea rutelor comerciale, energetice și logistice, România se află într-o fază critică. Amplasarea sa geografică – la intersecția dintre Marea Neagră, Europa Centrală, Orientul Mijlociu, Caucazul de Sud și Asia Centrală – îi conferă posibilitatea de a deveni unul dintre principalele noduri de conectivitate ale continentului.
Lipsa unui guvern stabil și cu legitimitate politică deplină slăbește capacitatea României de a negocia, promova și implementa proiecte strategice exact în momentul în care, la Bruxelles și Washington, se reconfigurează harta coridoarelor eurasiatice. Astfel, România riscă să rămână, dacă nu este ocolită, o simplă țară de tranzit marginală.
1. Middle Corridor
Denumit „Middle Corridor” (Coridorul de Mijloc), acesta constituie alternativa la rutele comerciale care trec prin Rusia pentru a lega Europa de Asia. Coridorul leagă China și Asia Centrală de Europa prin Marea Caspică, Caucaz și Marea Neagră.
Prin Portul Constanța, România ar putea deveni principalul punct de intrare sau ieșire din Uniunea Europeană pentru mărfurile provenite din sau destinate Asia Centrală prin Azerbaidjan, Georgia și Marea Neagră.
De asemenea, o conectivitate sporită dintre România și Bulgaria ar putea transforma România în factorul cheie pentru transportul de mărfuri pe ramura sudică a acestui coridor, care continuă din Georgia prin Turcia și Bulgaria. În prezent, din cauza unui deficit de infrastructură și a interconectivității slabe, o parte semnificativă a fluxurilor este direcționată din Bulgaria spre Ungaria prin Serbia, deși Serbia nu este stat membru UE. Deși această rută este mai lungă, în anumite condiții logistice poate fi parcursă mai rapid.
În paralel, proiecte ca cablul energetic submarin Georgia‑România, la care doresc să se conecteze Azerbaidjanul și țările din Asia Centrală pentru a furniza energie verde Europei, ar putea transforma România într-o poartă de acces și pentru fluxurile energetice din regiunea caspică.
2. Coridorul TRIPP (Trump Route for International Peace and Prosperity)
Acest coridor leagă Azerbaidjanul de Armenia și de exclava azeră Nahicevan, fiind dezvoltat în urma acordului istoric de pace semnat la Casa Albă pe 8 august 2025. Tranziția a fost facilitată de președintele american Donald Trump, care a mediat negocierile dintre Azerbaidjan și Armenia și a sprijinit includerea unor componente economice și de conectivitate menite să transforme normalizarea relațiilor dintre cele două state într-un motor de dezvoltare regională.
În legătură cu aceste două coridoare, se observă o prezență americană tot mai pronunțată în Georgia în ultimele luni. Există investiții americane în portul georgian Poti și discuții privind implicarea în dezvoltarea portului de mare adâncime de la Anaklia.
Portul Constanța reprezintă omologul românesc al porturilor georgiene de pe malul vestic al Mării Negre.
3. New Development Road (Golful Persic – Irak – Europa)
Acesta este un coridor de transport aflat în fază de construcție prin Irak, care va lega Golful Persic de Turcia, iar de acolo de Europa sau de Asia Centrală, prin Caucazul de Sud.
Având în vedere tensiunile din Orientul Mijlociu și riscurile asociate Strâmtorii Hormuz, acest coridor devine și mai strategic.
4. IMEC (India – Middle East – Europe Economic Corridor)
Este un coridor susținut de Statele Unite, care leagă India de Europa prin Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Iordania și Israel, având ca scop reducerea dependenței de rutele maritime tradiționale care trec prin Strâmtoarea Bab el‑Mandeb și Canalul Suez.
În contextul consolidării parteneriatului strategic și economic dintre Uniunea Europeană și India, acest coridor este considerat de numeroase state occidentale ca unul dintre cele mai importante proiecte geoeconomice ale următoarelor decenii.
5. Coridorul Vertical
Este un alt coridor sprijinit de Uniunea Europeană și Statele Unite, care leagă Marea Mediterană, prin Grecia, de Bulgaria, România, Ucraina și Republica Moldova.
Dincolo de specificul fiecărui proiect, există un element comun esențial: toate aceste coridoare comerciale, energetice și logistice converg în bazinul Mării Negre. România este singurul stat membru UE care combină o poziție strategică la Marea Neagră, un port de mare capacitate precum Constanța, Canalul Dunăre‑Marea Neagră și acces la Dunăre (cea mai ieftină autostradă trans‑europeană), acces direct la piața unică europeană și posibilitatea de a lega fluxurile de mărfuri, energie și date cu Europa Centrală și de Vest.
Această combinație de avantaje geografice, economice și politice este rară la scară continentală și oferă României o șansă istorică de a deveni principalul hub de conectivitate dintre Europa, Caucaz, Asia Centrală și Orientul Mijlociu. Pentru a valorifica această oportunitate este, totuși, nevoie de decizii politice ferme, investiții accelerate și o prezență activă la masa negocierilor internaționale.
Pe măsură ce aceste proiecte progresează, statele europene concurează pentru a deveni punctele de tranzit și terminale ale fluxurilor logistice. Italia și Franța, de exemplu, și-au numit câte un emis ar special pentru IMEC.
România nu pierde doar timp până la instalarea unui nou guvern. Ea riscă să-și piardă poziția într-o generație de proiecte care vor defini circulația de mărfuri, energie și capital între Asia, Orientul Mijlociu și Europa pentru decenii întregi.
Middle Corridor, TRIPP, New Development Road, IMEC și Coridorul Vertical reprezintă oportunități istorice de a transforma România într-un nod strategic continental. Fiecare zi de incertitudine politică diminuează capacitatea României de a influența deciziile, de a atrage investiții și de a-și consolida rolul geoeconomic în regiunea Mării Negre.
În geopolitică, oportunitățile nu rămân disponibile la nesfârșit: dacă România întârzie, alte noduri logistice din regiune vor prelua fluxurile comerciale„, arată Predoiu.
