Fostul preot Cristian Pomohaci, aflat deja în judecată pentru viol, agresiune sexuală şi acte sexuale cu minori, precum şi suspectat într-un nou dosar de pornografie infantilă, înregistra momente intime cu băieţii abuzați. Procurorii au descoperit în acest dosar zeci de fișiere în care apare Pomohaci alături de minori, în timpul actelor sexuale. Unele fișiere au fost transmise unui alt bărbat, care este și el cercetat. Procurorii solicită mandate de arestare preventivă pe numele celor doi.
Conform actelor de urmărire penală, în intervalul iulie 2017 – începutul lunii iunie 2026, un bărbat de 57 de ani, aflat în stare de arestare preventivă într-o altă cauză, ar fi produs, prin telefonul mobil, peste 60 de fișiere foto și video cu minori în ipostaze sexuale explicite. Majoritatea filmărilor și fotografiilor ar fi fost realizate de acesta în momentele în care ar fi întreținut acte și raporturi sexuale cu minori. De asemenea, ar fi distribuit, de ordinul zecilor de ori, prin aplicații online, peste 30 dintre aceste fișiere, au transmis joi officialii Poliției Județene Mureș.
Conform probatoriului administrat, la data de 3 iunie 2026 bărbatul ar fi deținut pe trei dispozitive mobile 286 de fișiere de tip foto și video ce ar fi reprezentat minori în ipostaze sexuale explicite.
Surse judiciare au precizat că bărbatul din filmări și cel care a filmat minorii cu care întreține acte sexuale este fostul preot Cristian Pomohaci.
Procurorii DIICOT și polițiștii rețin, în cadrul anchetei, că în perioada septembrie 2025 – martie 2026, prin intermediul unor aplicații online, acesta a primit de la un alt bărbat de 31 de ani mai multe fotografii și videoclipuri în care apar minori în ipostaze sau în timp ce fac acte sexuale explicite.
Totodată, în urma accesului autorizat într-un dispozitiv de stocare a datelor aparținând bărbatului de 31 de ani, au fost descoperite mai multe fișiere foto și video ce ar fi reprezentat minori în ipostaze sexuale explicite, mai spun oficialii Poliției.
Procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă a lui Cristian Pomohaci și a celuilalt bărbat, pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.

