Atac rusesc asupra Kievului: cel puțin un mort și peste 40 de răniți

Date:

Un atac cu rachete și drone rusești asupra Kievului s-a soldat joi cu cel puțin un mort și peste 40 de răniți, au anunțat autoritățile.

„Noaptea trecută, inamicul a atacat capitala cu rachete și drone. Cartierele Sviatoșînski și Solomianski au fost cele mai afectate. În total, la ora 06:30 dimineața, la Kiev, o persoană a fost ucisă și peste 20 au fost rănite”, a scris ministrul de interne Igor Klîmenko pe Telegram.

Ulterior, numărul răniților a crescut la 43, iar 26 dintre aceștia erau spitalizați, potrivit primarului Vitali Kliciko. Intrarea într-un bloc de locuințe a fost complet distrusă, au izbucnit incendii și au fost avariate apartamente și mașini.

O școală și o grădiniță au fost avariate în cartierul Holosiivski, iar în cartierul Șevcenkivski, o undă de șoc a spart ferestrele în secția pentru copii al unei instituții medicale.

Președintele Volodimir Zelenski a postat o înregistrare video a consecințelor unui atac cu rachete asupra unei clădiri din Kiev. „Kiev. O lovitură de rachetă. Direct într-o clădire rezidențială. Sunt oameni sub dărâmături. Toate serviciile sunt la fața locului. Teroriști ruși”, a scris Zelenski.

Atacul cu rachete și drone asupra Kievului a fost condamnat de comunitatea internațională, care a cerut Rusiei să înceteze imediat atacurile asupra populației civile.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara