Operațiunea „Winds of Freedom” desfășurată de CIA în anii ’50 a fost o misiune secretă care a avut ca scop destabilizarea regimurilor comuniste din Europa de Est și Uniunea Sovietică. Această operațiune a fost condusă de agentul CIA de origine română George Minden, care a realizat că expunerea populației din Europa Centrală și de Est la literatura cenzurată ar putea destabiliza regimul sovietic și alimenta mișcările de rezistență din statele satelit ale URSS.
George Minden a condus timp de 37 de ani programul american secret care a adus 10 milioane de cărți și reviste din Occident în mâinile intelectualilor din Europa de Est și Uniunea Sovietică. Acest program a fost creat pentru a oferi o realitate culturală alternativă care implicit promova și cultura occidentală.
Minden s-a născut la București pe 19 februarie 1921 și a crescut într-o familie bogată și cosmopolită. El a învățat șase limbi, inclusiv latina, și la vârsta de doar 18 ani a moștenit proprietăți valoroase ce includeau vaste câmpuri petroliere. A absolvit Facultatea de Drept cu cele mai mari note din promoția sa.
În 1946, când comuniștii au preluat conducerea României, Minden a fugit în Anglia cu prima lui soție, Margarete Schmidt. Pământurile și averea lui au fost confiscate. El a studiat la Universitatea Cambridge și la London School of Economics, dar a plecat din Anglia după ce s-a despărțit de Schmidt.
A predat limbi străine în Spania și Mexic și a lucrat ca director al unei mici companii auto la Paris. La Madrid, Minden a cunoscut-o pe Marilyn Miller, o americancă cu care s-a căsătorit în 1954. Cei doi s-au mutat la New York, acolo unde Minden a devenit șeful biroului român din cadrul Presei Europa Liberă, afiliat al Radio Europa Liberă.
Spre finalul anilor ’50, Minden a fost ales să conducă programul cu cărți al CIA, care în următoarele decenii avea să devină un fel de „Plan Marshall pentru intelectuali”. Programul CIA a fost unul din foarte puținele reușite ale agenției americane sub conducerea directorului Bill Casey.
Autorul american Tim Weiner, care a scris un istoric detaliat al CIA în cartea sa „Legacy of Ashes: The History of the CIA”, a spus că programul condus de Minden a fost „printre cele mai importante operațiuni CIA din Războiul Rece”. Până în 1991, peste 300.000 de cărți și reviste au fost distribuite anual. CIA nu a permis să se afle nimic despre programul secret până în 1993, cu mult după ce operațiunea s-a încheiat, iar Minden a păstrat secretul atât de bine încât aproape niciunul dintre apropiații săi nu știa nimic despre adevărata lui misiune.
Printre cărțile distribuite de CIA se numărau dicționare, texte medicale, lucrări de James Joyce, Vladimir Nabokov, Alexander Soljenițîn, Albert Camus, Kurt Vonnegut, Hannah Arendt, Philip Roth sau Vaclav Havel, dar și cataloage ale unor muzee de artă sau reviste de modă de la Paris. Cei care primeau aceste cărți credeau că au fost donate de edituri sau instituții culturale din Occident.
Detalii despre operațiunea CIA pot fi găsite în cartea „The CIA Book Club: The Secret Mission to Win the Cold War With Forbidden Literature”, scrisă de Charlie English, în care autorul descrie în special felul în care misiunea s-a desfășurat în Polonia, țara în care operațiunea CIA a avut cel mai mare impact.

