Primarul Sectorului 6 din București, Ciprian Ciucu, a declarat, vineri seară, la Digi24, că a fost „nevoit să ia în calcul” o candidatură la Primăria Capitalei, dar că nu a luat o decizie. „Vom cântări foarte bine”, a spus liderul din PNL, care a precizat că va fi făcut un sondaj cu privire la candidații care ar putea fi promovați de liberali pentru cursa electorală.
Ciprian Ciucu a vorbit și despre candidatura lui Cătălin Drulă (USR) la Primăria Capitalei, spunând că are o „părere bună despre el”, dar că „trebuie să gândim foarte bine care sunt pașii, pentru că nu vrem să ajungă un extremist” în această funcție. El a adăugat că „această politică de a nu da niciun centimetru înapoi, pe care a practicat-o Nicușor Dan în ultimii 10 ani, s-a dovedit câștigătoare, să nu clipești”.
Primarul Sectorului 6 a afirmat că, dacă ar fi să candideze, probabil că ar trebui să aibă loc o competiție pre-alegeri, „ceva de foarte mult bun simț, fără atacuri, constructiv, cu niște întrebări stabilite de la început, cu niște moderatori independenți, în care fiecare să-și exprime viziunea”. El a subliniat că „nu ar fi indicat să intre ambii candidați în competiție”, deoarece „electoratul nostru parțial se suprapune”.
Despre o posibilă candidatură a primarului interimar Stelian Bujduveanu, membru PNL, Ciucu a afirmat că „oricine poate candida, dar trebuie să aibă și șanse să câștige”. „Nu l-am evaluat, dar l-am băgat în sondaj”, a precizat Ciucu.

