Consiliul Europei cere statelor membre să nu vândă Israelului arme care pot fi folosite la încălcarea drepturilor omului în Fâșia Gaza

Date:

Consiliul Europei a emis o avertizare marți, împotriva vânzării de armament către Israel și a solicitat celor 46 de state membre să se asigure că armamentul respectiv nu este folosit la încălcarea drepturilor omului în războiul din Fâșia Gaza.

Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Michael O’Flaherty, a cerut statelor membre „să facă tot posibilul pentru a preveni și răspunde încălcărilor dreptului internațional umanitar și drepturilor omului în contextul conflictului din Fâșia Gaza”.

„Acest lucru include aplicarea unor norme juridice existente prin care să se facă în așa fel încât transferurile de armament să nu fie autorizate atunci când există un risc ca acesta să fie folosit pentru a comite încălcări” ale drepturilor fundamentale, cere comisarul.

Săptămâna trecută, cancelarul german Friedrich Merz a anunțat o suspendare până la noi ordine a exporturilor de armament pe care Israelul le poate folosi în războiul din Fâșia Gaza – o schimbare de politică majoră a Berlinului, un aliat tradițional al Israelului.

„Însă trebuie să se facă mai mult și mai rapid”, pledează comisarul Consiliului Europei.

Consiliul Europei, cu sediul la Strasbourg, este gardianul democrației și drepturilor omului pe continentul european.

În iunie, Michael O’Flaherty transmitea autorităților germane că era îngrijorat de „restricții ale libertății de exprimare și libertății de întrunire pașnică” ale persoanelor care manifestează „în contextul Războiului din Fâșia Gaza”.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara