Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat că i-a solicitat pilotului Cătălin Prunariu, fiul cosmonautului Dumitru Prunariu și expert în domeniul aviației, să se implice în una dintre companiile de profil aflate în subordinea Ministerului Economiei. Acesta a acceptat invitația.
„Vom vedea în perioada următoare sub ce formă”, a adăugat ministrul, subliniind că își dorește ca profesioniști care au făcut performanță în sectorul privat să se implice în companiile de stat.
„L-am invitat să se ocupe de una dintre companiile de aviație pe domnul Cătălin Prunariu. Dacă nici dumnealui nu e potrivit pentru industria de aviație, nu știu câți alți sute de oameni ar mai putea fi potriviți. Nu-l cunoșteam înainte”, a afirmat ministrul Economiei, joi seară.
El a subliniat că pilotul a acceptat invitația sa. „Da, a acceptat și îi mulțumesc și mă simt onorat. Și nu e membru USR, nu-mi este cunoscut, am analizat spectrul pe cine să mai pot invita, i-am aflat numărul de telefon, l-am sunat, l-am invitat la minister, s-a gândit câteva zile, bănuia că în companiile de stat sunt tot felul… i-am garantat că nimeni nu se amestecă și a acceptat să se implice, vom vedea în perioada următoare sub ce formă. Am nevoie de astfel de oameni.”
Ministrul a spus că în ultimii ani, companiile statului român „merg din ce în ce mai rău”, considerând că acest lucru se întâmplă din cauză că „acolo au fost puși oameni care să se mufeze la interese”.
Pilotul Cătălin Prunariu este comandant, pilot instructor și este fiul lui Dumitru Prunariu. El a fost membru în Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile Române.

