Președintele american Donald Trump a declarat luni că i se spune „președintele Europei”, pentru eforturile sale de a opri războiul dintre Rusia și Ucraina și pentru că i-a convins pe liderii statelor NATO să crească cheltuielile militare la 5% din PIB.
„Au atât de mult respect față de președinte încât îmi spun, în glumă, președintele Europei, ceea ce este o onoare”, a afirmat Trump în fața jurnaliștilor în Biroul Oval la o ceremonie de semnare a unor ordine executive.
El s-a lăudat de asemenea că, sub conducerea sa, Statele Unite au devenit „țara cea mai respectată” din lume. Acest respect, a susținut republicanul Trump în continuare, nu a existat pe vremea predecesorului său democrat Joe Biden și se datorează leadership-ului dovedit de el în fața unor parteneri europeni.
„Ați văzut asta cu liderii europeni” veniți lunea trecută la Casa Albă, a argumentat Trump, vorbind despre liderii europeni veniți acolo să-l sprijine pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la întâlnirea cu el ce a urmat summitului său cu președintele rus Vladimir Putin, respectiv președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele francez, Emmanuel Macron, cancelarul german, Friedrich Merz, premierul britanic, Keir Starmer, premierul italian, Giorgia Meloni, președintele finlandez Alexander Stubb și secretarul general al NATO, Mark Rutte.
„Îmi plac acești oameni. Sunt oameni buni. Sunt mari lideri”, a mai susținut Trump, adăugând că întâlnirea cu aceștia „a fost o reuniune grozavă, iar țara noastră (SUA) este din nou respectată”.
El s-a lăudat și cu angajamentul pe care l-a obținut din partea liderilor statelor membre ale NATO de a crește bugetele militare. „Ați văzut asta cu NATO, unde au convenit să treacă de la 2% la 5%” din PIB pentru apărare, a indicat Trump, referindu-se la acordul de la summitul NATO, unde statele membre, cu excepția Spaniei, au acceptat această creștere a cheltuielilor pentru înarmare, dar etapizat și cu mențiunea că un procent de 1,5% din totalul de 5% poate fi cheltuit pentru acțiuni „legate de apărare”, cum ar fi securitatea cibernetică sau infrastructura.
În contextul recentelor întâlniri cu liderii europeni, Trump a subliniat importanța colaborării și a unității în fața provocărilor globale, inclusiv a războiului dintre Rusia și Ucraina. De asemenea, a evidențiat necesitatea unei apărări puternice și a unei creșteri a cheltuielilor militare pentru a asigura securitatea și stabilitatea regiunii.

