A opta minune a lumii? PROIECTUL uriaș ascuns sub Sahara, lung de 4.000 de kilometri

Peste această regiune se întinde unul dintre cele mai uscate locuri de pe Terra. Însă sub nisipurile Saharei se ascund cantități imense de apă potabilă, păstrate în straturi geologice de mii de ani, notează Blic.

Libia a edificat un ansamblu gigantesc destinat transportului apei din sudul deșertului spre orașele de pe litoral. Proiectul poartă denumirea de Marele Râu Artificial și cuprinde aproximativ 4.000 de kilometri de conducte subterane.

Realizarea sa a demarat în 1984 și s-a desfășurat pe parcursul mai multor decenii. Apa provine din zăcâminte subterane foarte adânci, iar una dintre cele mai importante surse este acviferul de gresie nubiană. Acesta se întinde pe teritoriile Libiei, Egiptului, Ciadului și Sudanului.

Marele Râu Artificial din Sahara. Proiectul se întinde pe teritoriile Libiei, Egiptului, Ciadului și Sudanului. Sursa foto: X

Apă din Sahara mai veche decât civilizațiile cunoscute

Ceea ce face ca acest proiect să fie atât de excepțional nu este doar amploarea lui. Apa transportată prin rețeaua de conducte reprezintă ceea ce geologii numesc „apă fosilă”. Ea s-a strâns subteran în perioadele în care Sahara avea un climat considerabil mai umed decât cel de astăzi.

Potrivit unor estimări, apa s-a acumulat acum aproximativ 40.000 de ani. În acea epocă, Sahara nu semăna cu ceea ce cunoaștem noi azi. Regiunea găzduia zone cu vegetație, râuri și lacuri, iar precipitațiile alimentau treptat rezervele din adâncuri.

Pe măsură ce clima s-a modificat, Sahara s-a transformat în deșert, iar apa a rămas captivă în straturile rocioase de la mari adâncimi. Spre deosebire de apele subterane actuale, alimentate de ploi, aceste rezerve se regenerează extrem de lent. Din această cauză, apa este considerată o resursă practic neregenerabilă la scară umană.

Conducte prin care ar încăpea o mașină

Dimensiunile sistemului sunt impresionante. Rețeaua însumează aproximativ 4.000 de kilometri de conducte subterane, care transportă apa din sudul Libiei spre zonele dens populate de pe malul Mediteranei. Conductele din beton prefabricat au un diametru de circa patru metri. Prin astfel de conducte ar putea trece o mașină.

Sistemul este alimentat de aproximativ 1.300 de sonde. Unele dintre ele ajung la adâncimi între 500 și 800 de metri. La capacitate maximă, infrastructura poate transporta aproximativ 6,5 milioane de metri cubi de apă zilnic.

Pentru a înțelege mai ușor volumul, cantitatea ar fi echivalentă cu aproximativ 2.600 de piscine olimpice în fiecare zi. Proiectul a fost împărțit în mai multe faze. Prima etapă a devenit operațională în 1991 și a adus apă în orașul Benghazi. Cinci ani mai târziu, sistemul a fost extins până la Tripoli. Ulterior, rețeaua a fost dezvoltată pentru a alimenta și alte zone locuite de-a lungul coastei.

Marele Râu Artificial din Sahara, Libia: conductele din beton prefabricat au un diametru de aproximativ patru metri. Sursa foto: X

Cum a transformat apa deșertul

Pentru Libia, accesul la această resursă a avut consecințe majore. Apa a permis dezvoltarea agriculturii în zone unde condițiile naturale făceau cultivarea plantelor extrem de dificilă. Au apărut terenuri pentru grâu, orz și diverse feluri de fructe.

Sistemul a fost utilizat și pentru alimentarea orașelor cu apă. Pentru o țară cu resurse hidrice limitate și cu majoritatea populației concentrată pe litoral, transportarea apei din sud a devenit o componentă esențială a infrastructurii naționale. Proiectul a fost finanțat preponderent din veniturile obținute din petrol, fără împrumuturi internaționale, conform informațiilor din sursa citată.

Apa curge și grație reliefului

Una dintre particularitățile proiectului este utilizarea diferenței de altitudine dintre zonele din sud și cele de la coastă. O parte din traseul apei beneficiază de gravitație. Acviferele din sud sunt la o altitudine mai mare decât zonele de coastă, astfel că apa poate fi transportată spre nord cu un efort energetic redus în anumite porțiuni ale sistemului.

Aceasta este o soluție diferită față de cea utilizată în instalațiile moderne de desalinizare. Desalinizarea presupune transformarea apei sărate marine în apă dulce și necesită cantități mari de energie. Libia exploată însă apa dulce deja existentă în subteran. Dar această soluție are o problemă majoră.

Cea mai mare vulnerabilitate este chiar apa

Rezerva subterană nu poate fi înlocuită rapid. Apa acumulată acum zeci de mii de ani nu este alimentată suficient de precipitațiile actuale. Odată extrasă, ea poate necesita perioade extrem de lungi pentru a se regenera.

Estimările privind durata de exploatare diferă. Unele evaluări din sursa citată indică un interval de aproximativ 60 până la 100 de ani la ritmul actual, în timp ce alte prognoze avertizează că anumite rezerve s-ar putea epuiza mai repede.

În plus, infrastructura a fost afectată de războiul civil libian. În timpul conflictelor din perioada 2014-2020, conductele, stațiile de pompare și sondele au suferit avarii. În anumite zone, sonde au fost distruse sau demontate. Problemele de întreținere au continuat și după 2011, ceea ce exercită presiune suplimentară asupra unui sistem care se întinde pe mii de kilometri.

Un proiect uriaș, dar cu un viitor nesigur

Marele Râu Artificial rămâne una dintre cele mai impresionante construcții de infrastructură realizate în Africa în secolul XX. Sistemul a transportat apă dintr-o zonă aproape nepopulată a Saharei către marile orașe și către terenurile agricole din nord.

În același timp, succesul proiectului ascunde o contradicție. Cu cât Libia consumă mai multă apă, cu atât rezervele subterane se diminuează. „Râul” nu este alimentat de un izvor care se reface permanent, ci de apa rămasă în rocă dintr-o perioadă în care Sahara avea un climat complet diferit.