A săpat pentru o piscină și a găsit aur de 700.000 de euro. Ce au decis autoritățile după un an de verificări e INCREDIBIL!

Date:

În mai 2025, în Neuville-sur-Saône, nu departe de Lyon, s-a produs o descoperire neobișnuită. Noul proprietar achiziționase imobilul cu aproximativ un an în urmă și demnase deja lucrările pentru o piscină, notează Blic. În timpul săpăturilor, utilajul a extras din sol mai multe pungi de plastic.

Se aflau acolo cinci lingouri de aur și numeroase monede, în valoare de aproximativ 700.000 de euro.

Aurul a atras rapid atenția autorităților

Proprietarul nu a încercat să acopere descoperirea. A sesizat autoritățile, iar dosarul a fost verificat pentru a se stabili atât originea aurului, cât și statutul juridic al comorii. O întrebare importantă era dacă bunurile aveau valoare arheologică. Într-un astfel de caz, situația legală ar fi fost alta, iar statul francez ar fi putut revendica descoperirea. Verificările au dus însă la o concluzie neașteptată.

Numeroase monede de aur, au fost găsite în timpul unor lucrări pentru o piscină, în Neuville-sur-Saône, Franța.

Cele cinci lingouri erau numerotate

Anchetatorii au reușit să urmărească originea lingourilor prin numerele de serie. S-a constatat că aurul fusese cumpărat și topit cu 15-20 de ani în urmă la o turnătorie din regiunea Lyon. Ancheta a stabilit că lingourile nu erau înregistrate ca furate și nu existau legături cu activități ilegale. De asemenea, experții au concluzionat că descoperirea nu avea valoare arheologică. Prin urmare, statul nu a revendicat aurul.

Potrivit legislației franceze, descoperirea a fost încadrată drept „comoară”: un bun ascuns sau îngropat, a cărui proprietate nu poate fi dovedită și care a fost descoperit întâmplător. Deoarece aurul a fost găsit accidental pe proprietatea bărbatului, iar nimeni nu a putut dovedi că este proprietarul legal, acesta a putut păstra comoara.

Totuși, misterul rămâne nerezolvat

Verificările au rezolvat chestiunea juridică, dar nu și enigma care face povestea atât de ciudată: de ce au fost ascunse acolo aproape 700.000 de euro în aur? Conform relatărilor din presa franceză, fostul proprietar al casei murise înainte ca aurul să fie descoperit. Nu a rămas nicio explicație clară privind motivul îngropării lingourilor și monedelor în curte.

S-a speculat că aurul ar fi putut fi ascuns pentru a evita plata taxelor sau din motive personale. Nimic din acestea nu a putut fi dovedit oficial. Pentru proprietarul actual, lucrările pentru piscină au avut un final neașteptat: în loc de un bazin nou, a găsit o avere ascunsă de ani de zile.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara