Adrian Zuckerman: M-a surprins că anunțul retragerii unor trupe ale SUA s-a făcut când Trump era în Asia. E o mare primejdie

Date:

Fostul ambasador al Statelor Unite în România, Adrian Zuckerman, a declarat că a fost surprins de anunțul retragerii parțiale a trupelor americane din țară. Acesta consideră că o decizie luată de Pentagon în absența președintelui Donald Trump ar fi „o mare primejdie”.

Zuckerman a menționat că ministrul român de Externe, Oana oiu, ar trebui să discute cu omologul ei, Marco Rubio, secretarul de Stat american, având în vedere că în urmă cu câteva săptămâni, când cei doi s-au întâlnit, Rubio i-a spus că nu vor fi schimbări în România.

„A fost făcut de Pentagon, nu de secretarul de stat Marco Rubio. Doamna oiu, ministra de externe din România, când s-a întâlnit cu domnul Rubio acum două sau trei săptămâni, Rubio i-a spus că n-o să fie schimbări în România”, a declarat Zuckerman.

El a adăugat că șefii de la comisiile de apărare de la Senat și de la Casa Reprezentanților au scos o scrisoare comună, criticând această decizie, spunând că a fost făcută de Pentagon fără aprobarea președintelui Trump.

Zuckerman consideră că este posibil ca unii oficiali de la Pentagon să aibă o reacție similară cu cea a izolaționiștilor care refuză ajutorul dat Ucrainei și se opun implicării Statelor Unite în conflict.

„Sunt multe paralele în ziua de azi cu evenimentele din anii ‘30 și ceva, până în ‘40, înainte ca America să intre în război, după ce a fost atacată de Japonia la Pearl Harbour. Mulți în America au refuzat și erau împotriva ajutorului dat Angliei și țărilor europene. Sunt mulți în America care se uită la războiul din Ucraina în același fel. În opinia mea, e o mare greșeală”, a spus Zuckerman.

El a subliniat că ministrul român de Externe, Oana oiu, ar trebui să discute cu omologul ei, Marco Rubio, secretarul de Stat american, pentru a clarifica decizia SUA.

„Trebuie să înțelegem că în orice democrație și că în orice guvern, și vedem asta și în România, Franța… când ai un guvern cu sute și mii de oameni, unii cred că ar trebui ca lucrurile să se desfășoare într-un fel, alții cred în alt fel. Dar trebuie o înțelegere foarte clară, mai ales când e vorba de Pentagon și forțele armate. Singurul fel în care trebuie să se desfășoare lucrurile e cum spune președintele Trump. El e șeful Apărării, șeful armatei, el ia deciziile astea cu secretarul de stat Rubio, nimeni altcineva”, a conchis Zuckerman.

Președintele american Donald Trump a declarat că reducerea prezenței trupelor americane în România nu este „foarte importantă”. El a fost întrebat de jurnaliști la bordul avionului Air Force One despre mișcarea anunțată miercuri de Pentagon și Ministerul român al Apărării.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara