Alertă în Lituania. Două aeroporturi au fost închise timp de mai multe ore din cauza unor „baloane” suspecte din Belarus

Date:

Aeroporturile din orașele lituaniene Vilnius și Kaunas au fost închise, vineri seara, din cauza unor baloane meteorologice care au intrat în spațiul aerian al Lituaniei dinspre Belarus, a anunțat Ministerul Transporturilor lituanian. Este vorba despre al treilea astfel de incident în această lună.

În ultimele săptămâni, aviația europeană a fost dată peste cap după ce au fost observate survolări de drone și alte incursiuni aeriene, inclusiv la aeroporturile din Copenhaga, Munchen și în regiunea baltică.

Ministerul lituanian al Transporturilor a anunțat că traficul la cele două aeroporturi a fost suspendat până la orele locale 22:00. Centrul național pentru gestionarea situațiilor de criză a raportat că zece baloane au fost observate pe radar.

Aeroportul din Vilnius a mai fost închis marțea trecută și pe 5 octombrie, când baloane folosite pentru contrabandă cu țigări din Belarus au intrat în spațiul aerian al capitalei lituaniene.

Șefa guvernului lituanian, Inga Ruginiene, a declarat miercuri că țara baltică își va închide frontiera cu Belarus dacă astfel de baloane vor intra din nou din țara vecină.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara