ANAF dă startul controalele la organizatorii de evenimente private. Ce spune consilierul prezidențial Radu Burnete despre digitalizarea Administrației Fiscale

Date:

Începând de luni, 10 noiembrie, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va demara un val de verificări la firmele care se ocupă de organizarea nunților, botezurilor și a altor evenimente private. Autoritățile avertizează că acolo unde sunt găsite nereguli, vor fi aplicate sancțiuni fără ezitare.

Inspectorii se vor concentra pe modul în care sunt respectate obligațiile fiscale, respectiv dacă se emit bonuri fiscale și documente contabile pentru sumele încasate și dacă taxele și contribuțiile pentru angajați sunt declarate corect.

ANAF subliniază că verificările se vor desfășura în afara programului de desfășurare a evenimentelor, iar invitații sau participanții nu vor fi în niciun fel vizați.

Potrivit autorităților, în industria evenimentelor au fost constatate frecvent situații de venituri nedeclarate sau cazuri de muncă „la negru”. Din acest motiv, peste 80 de companii vor fi incluse în prima etapă a acțiunilor de control.

În sezonul estival, ANAF a derulat deja o campanie de informare pentru operatorii din acest sector, explicând cum trebuie declarate corect veniturile. Efectele s-au văzut rapid, spun reprezentanții instituției: veniturile declarate au crescut cu 16,10%, impozitul pe profit a fost mai mare cu 19,68%, impozitul pe venit a urcat cu 19,61%, iar TVA declarată a crescut cu 20,32% față de anul anterior.

ANAF transmite un semnal ferm către firmele din domeniul evenimentelor: după perioada de avertisment și informare, urmează controalele și posibilele amenzi. Respectarea legii fiscale devine esențială pentru a evita sancțiunile și problemele ulterioare.

Consilierul prezidențial pe probleme economice, Radu Burnete, afirmă că se așteaptă ca peste un an procesul de digitalizare a ANAF să fie finalizat, bazele de date colectate de Administrația Fiscală să fie interconectate, iar algoritmi sau inteligență artificială să fie utilizați pentru a descoperi zonele unde nu se realizează colectare la bugetul de stat.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara