ANPC lovește cu AMENZI masive de peste 3,4 milioane de lei și pune pe pauză 17 firme!

Date:

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat, în intervalul 04‑08 mai 2026, operaţiuni de control la scară naţională, în urma cărora au fost verificate peste 1.300 de entităţi economice.

Pe parcursul controalelor, comisarii au aplicat amenzi a căror sumă totală depășește 3,4 milioane de lei.

„În intervalul 04‑08 mai 2026, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat acţiuni de control la nivel naţional pentru a verifica siguranţa produselor comercializate şi condiţiile de prestare a serviciilor către consumatori. Scopul acţiunilor a fost să evalueze gradul de respectare a prevederilor legale de către operatorii economici, fiind verificate peste 1.300 de firme, inclusiv din sectorul jucăriilor şi al serviciilor auto”, a anunţat instituţia printr-un comunicat de presă.

După inspecţii, ANPC a identificat numeroase încălcări şi a aplicat 826 de contravenţii, în valoare de peste 3,4 milioane de lei, alături de 619 avertismente.

Valoarea totală a produselor verificate a depăşit 21 de milioane de lei. În plus, autorităţile au ordonat retragerea definitivă de pe piaţă a unor produse neconforme în valoare de peste 140.000 de lei şi suspendarea temporară a altor bunuri în valoare de peste 270.000 de lei.

De asemenea, activitatea a 17 firme a fost suspendată până la corectarea deficienţelor observate.

Printre principalele neconformităţi semnalate de comisarii ANPC se numără:

  • prestarea de servicii în spaţii neautorizate sau care nu respectă condiţiile legale de funcţionare;
  • depozitarea incorectă a anvelopelor, pieselor de schimb şi a ustensilelor;
  • neacordarea garanţiei pentru manoperă şi pentru piesele înlocuite;
  • contracte incomplete şi practici comerciale înşelătoare faţă de consumatori;
  • absenţa devizelor aferente serviciilor prestate consumatorilor;
  • elaborarea unor devize partiale, fără toate informaţiile privind lucrările efectuate şi costurile aferente;
  • lipsa notelor de comandă pentru autoturismele aflate în service;
  • neafişarea preţurilor şi a altor informaţii esenţiale pentru consumatori, cum ar fi durata lucrării;
  • nerespectarea normelor igienico-sanitare şi utilizarea unor proceduri nesigure în activitatea de service;
  • paviment cu acumulări de ulei şi murdărie;
  • neafişarea plachetei privind Soluţia Alternativă de Litigare (SAL) şi a informaţiei „Telefonul Consumatorului”;
  • jucării lipsite de marcajul de conformitate CE;
  • absenţa datelor de identificare ale producătorului sau importatorului (nume, adresă, punct de contact);
  • deficienţe de informare, cum ar fi lipsa traducerilor în limba română a informaţiilor de pe ambalajul jucăriilor;
  • neindicarea compoziţiei materialelor din care sunt confecţionate jucăriile;
  • lipsa instrucţiunilor, avertismentelor şi recomandărilor de utilizare în limba română;
  • deficienţe privind informarea asupra perioadelor promoţionale.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara