Premierul Ilie Bolojan a declarat luni că va analiza posibilitatea de a adopta o măsură privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public. Acesta a menționat că este „inevitabil” ca în anumite instituții să se facă reduceri de personal și ar fi mai corect, din punct de vedere moral, ca acela care pleacă să fie un om care deja beneficiază de o pensie, ca urmare a pensionării anticipate, în loc de un tânăr.
Bolojan a afirmat la B1 TV că va analiza această posibilitate, întrebat în legătură cu cumulul pensiei cu salariul la stat. El a adăugat că, înainte de a anunța astfel de măsuri, trebuie să se asigure că ele respectă deciziile Curții Constituționale.
Potrivit premierului, sunt aproximativ 10.000 de persoane care se află în situația de a cumula pensia cu salariul. Bolojan a precizat că nu vrea să ofere date, dar consideră că numărul persoanelor în această situație este de aproximativ 10.000.
În opinia sa, dacă va fi menținut ritmul măsurilor de reformă și o stabilitate politică, de anul viitor se vor putea vedea efectele și se va putea ieși din perioada dificilă. Bolojan a apreciat că, dacă se va ține ritmul în care se iau măsurile, care la final să aibă efecte cumulate, cum ar fi creșteri de venituri, reduceri de cheltuieli și eliminarea risipei, se va putea ieși din această perioadă dificilă.

