Autoritățile fiscale centrale și locale ar putea publica pe site-urile proprii atât listele debitorilor persoane juridice, cât și persoane fizice, precum și cuantumul restanțelor, dar și contribuabilii care au declarat și au plătit la termen obligațiile fiscale, fără restanțe, ar putea fi incluși pe lista publicată, conform unui proiect de lege publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Proiectul prevede extinderea obligației organelor fiscale de a publica pe site-ul propriu atât listele debitorilor persoane juridice, cât și pe cele ale persoanelor fizice, care au obligații fiscale restante și cuantumul acestora, promovând transparența fiscală. De asemenea, se clarifică modalitatea de publicare a listelor, specificând că pentru creanțele fiscale administrate de organele fiscale locale, publicarea se face prin dispoziție a autorității executive și în Monitorul Oficial Local.
Pentru contribuabilii care nu au obligații restante, proiectul introduce obligativitatea ca atât contribuabilii persoane fizice, cât și cei juridici, care au declarat și au plătit la termen obligațiile fiscale, fără restanțe, să fie incluși pe lista publicată pe site-urile oficiale ale organelor fiscale centrale și locale.
La nivelul organelor fiscale centrale, lista se publică conform ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar în cazul organelor fiscale locale, aceasta se publică prin hotărâre a consiliului local. Pentru creanțele fiscale gestionate de organele fiscale locale, publicarea se face prin dispoziție a autorității executive.
Scopul acestor modificări este de a crește vizibilitatea contribuabililor care își respectă obligațiile fiscale, promovând conformitatea fiscală. Publicarea listei contribuabililor fără restanțe poate stimula alte persoane și entități să își plătească obligațiile la timp pentru a beneficia de această recunoaștere publică.
De asemenea, proiectul mai prevede eliminarea din lista de informații considerate a fi secret fiscal a informațiilor referitoare la datele de identificare, natura și cuantumul obligațiilor fiscale, precum și alte detalii despre venituri, bunuri, plăți, conturi, transferuri de numerar etc.Lista de elemente considerate secret fiscal devine mai restrictivă, concentrându-se doar pe plăți, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net și orice informații din declarații sau documente.
Proiectul urmărește creșterea transparenței fiscale și încurajarea comportamentului responsabil în achitarea obligațiilor fiscale, prin publicarea regulată și clară a listelor contribuabililor fără restanțe. În ansamblu, urmărește sporirea transparenței fiscale, facilitarea controlului social asupra respectării obligațiilor fiscale și îmbunătățirea gestionării informațiilor fiscale publice, atât pentru contribuabili, cât și pentru publicul larg.
