Autotitățile au luat o decizie majoră: Un oraș istoric vizitat de milioane de turiți își închide terasele

Date:

Autoritățile din Florența au decis să interzică zonele de relaxare în aer liber din centrul orașului. Este vorba despre terasele restaurantelor, barurilor și cafenelelor din zona centrală, foarte aglomerată din cauza turismului excesiv. Zeci de străzi sunt vizate de măsură.

Confruntat cu aglomerația turistică, orașul Florența va interzice zonele de relaxare în aer liber pe 50 de străzi din centrul său istoric, inclus în lista UNESCO. Măsura se va aplica din 2026. Pe listă sunt incluse cunoscutele Ponte Vecchio, Via Roma, Via Maggio, Via dei Georgofili și străzile înguste din jurul Bazilicii Santa Croce.

Documentul a fost aprobat de consiliul orașului și vizează „utilizarea spațiilor publice pentru mese în aer liber în zonele urbane sau în situri de interes artistic, istoric, arheologic și peisagistic”. Proiectul își propune să păstreze farmecul arhitectural al orașului și să reechilibreze utilizarea spațiului public pe fondul unei opoziții crescânde față de presiunea turistică.

„Obiectivele acestei inițiative sunt protejarea spațiilor publice și a patrimoniului florentin, o mai mare echitate prin simplificarea activităților economice și un oraș din ce în ce mai plăcut pentru locuitorii săi”, a declarat Jacopo Vicini, consilierul orașului Florența.

De asemenea, măsura va reglementa strict activitățile comerciale de pe alte 73 de străzi din apropierea zonei centrale. Acolo terasele vor fi în continuare acceptate, dar vor fi atent delimitate, iar utilizarea prelatelor de plastic va fi interzisă.

Cafenelele vor fi încurajate să utilizeze plantele locale și florile de sezon pentru spațiile exterioare, iar decorațiunile stridente, reclamele agresive și iluminatul strident vor fi interzise. Scopul principal al măsurilor anunțate de autorități este de a reveni la o estetică discretă, mai respectuoasă față de imaginea istorică a orașului.

Orașul Florența se confruntă cu un număr din ce în ce mai mare de turiști. În 2024, pe străzile înguste ale orașului au trecut peste 15 milioane de turiști. La fel ca în alte zone asaltate de turiști, localnicii au început să protesteze cerând autorităților să limiteze numărul de vizitatori și să plafoneze prețul chiriilor.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Ministru: Niciun SALARIU din sectorul public nu va scădea prin noua lege a salarizării – Gorjul de Azi

Ministerul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a afirmat miercuri...

Nicușor Dan ar urma să anunțe că-l desemnează pe EUGEN TOMAC drept premier – Gorjul de Azi

Președintele Nicușor Dan ar urma să comunice, în cursul...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara