Bogdan Ivan, despre noile centrale care vor furniza energie ieftină în România: „Sunt proiecte de securitate națională”

Date:

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că România are proiecte în dezvoltare care vor putea produce energie electrică ieftină prin tehnologia de acumulare prin pompaj. Acest lucru ar putea fi realizat în condițiile în care țara are cea mai scumpă energie electrică din Europa, exportând ziua chiar și cu 1 leu, dar importând seara cu 2.500 de lei/MWh.

Una dintre cele mai ieftine metode de a produce energie electrică este cea bazată pe tehnologia de acumulare prin pompaj, lucru care s-ar putea face și la noi în țară, astfel încât să nu mai importăm electricitate la prețuri mari, a explicat ministrul Bogdan Ivan. „Am identificat împreună cu colegii mei din Hidroelectrica patru locații în care se pretează acest tip de tehnologie. La două dintre ele deja am demarat studiile tehnice, care or să fie finalizate până la finalul acestui an – una în Transilvania, una în Moldova”, a arătat ministrul Energiei.

Durata medie a unui astfel de proiect este de aproximativ 5 ani de zile, a anunțat Ivan. „Vorbesc de o cantitate foarte mare de apă, de niște turbine care fac inversul procesului de uzinare – când pompează apa și uzinează atunci când ai prețul foarte mare. (…) Avem patru locații. La două dintre ele deja avem începute studiile tehnice. Acum două luni de zile am început acest lucru. Urmează să primesc rezultatele care să ateste că se pot face aceste proiecte și vă garantez că și pe aceste proiecte – de pompaj hidro – le includ în lista proiectelor de securitate națională în domeniul energiei”, a subliniat ministrul.

Ministrul a mai precizat că aceste proiecte sunt de securitate națională și vor fi includerea în lista proiectelor de securitate națională în domeniul energiei. Acest lucru ar putea ajuta la reducerea prețurilor la energie electrică în România și la scăderea dependenței de importurile de electricitate.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

LIVE TEXT – Război în Ucraina: Kievul a declanșat o FURTUNĂ de atacuri asupra rafinăriilor ruseşti

Ucraina a intensificat loviturile asupra instalațiilor petroliere rusești. În...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara