Cine e Kim Ju Ae, fiica și posibilă succesoare a dictatorului de la Phenian: nici măcar vârsta sa exactă nu este cunoscută

Date:

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a sosit marți în capitala Chinei, Beijing, împreună cu fiica sa, Kim Ju Ae, pentru a participa la parada militară de amploare prevăzută miercuri. Imaginile l-au arătat pe Kim coborând din trenul său blindat în gara din Beijing, însoțit de fiica sa despre care agenția de spionaj a Coreei de Sud spune că este „cel mai probabil” succesor al dictatorului de la Phenian.

La parada de miercuri, dedicată „Zilei Victoriei”, Kim Jong Un se va întâlni cu Xi Jinping, Vladimir Putin și alți lideri mondiali. Din România, fostul premier Adrian Năstase a anunțat că va merge la eveniment.

Majoritatea liderilor occidentali nu sunt așteptați să participe la paradă, din cauza opoziției lor față de invazia Rusiei în Ucraina, care a dus la sancțiuni împotriva regimului Putin. Însă vor fi prezenți lideri din Indonezia, Malaezia, Myanmar și Vietnam – o dovadă suplimentară a eforturilor concertate ale Beijingului de a consolida relațiile cu țările vecine din Asia de Sud-Est.

Doar un singur lider al UE va participa – prim-ministrul slovac Robert Fico – în timp ce Bulgaria și Ungaria vor trimite reprezentanți.

Fiica lui Kim Jong Un, Kim Ju Ae, a apărut tot mai frecvent alături de tatăl său de când a debutat pe scena publică, în noiembrie 2022. Informațiile despre ea sunt însă foarte limitate. Nu se știe cu exactitate nici măcar câți ani are. În 2023, Serviciul Național de Informații din Coreea de Sud estima că are în jur de 10 ani.

Kim Ju Ae este singurul copil al lui Kim Jong Un și al soției sale, Ri Sol-Ju, a cărui existență a fost confirmată de conducerea țării. Niciun alt copil nu a fost văzut în public.

Vestea existenței sale a apărut pentru prima dată dintr-o sursă neașteptată: jucătorul de baschet Dennis Rodman, care a dezvăluit ziarului The Guardian în 2013 că „a ținut în brațe copilul lor, pe Ju Ae”, în timpul unei călătorii în unul dintre cele mai izolate state și regimuri din lume.

Nu s-a mai auzit nimic despre ea până în noiembrie 2022, când a apărut alături de tatăl său la lansarea unei rachete balistice intercontinentale (ICBM).

În februarie anul următor, ea apărea pe timbre poștale și participa la banchetele pentru înalți oficiali, fiind descrisă ca fiica „respectată” a lui Kim Jong Un. Adjectivul „respectat” este rezervat celor mai venerați responsabili din Coreea de Nord. În cazul tatălui ei, el a fost numit „tovarăș respectat” numai după ce statutul său de viitor lider a fost cert.

Serviciul Național de Informații al Coreei de Sud (NIS) a furnizat parlamentarilor câteva detalii suplimentare despre fetiță cam în aceeași perioadă, potrivit agenției de știri AP. Îi place să călărească, să schieze și să înoate și este educată acasă, în capitala Phenian. Serviciile sud-coreene au sugerat atunci, în 2023, că ar avea în jur de 10 ani.

Până în ianuarie 2024, NIS a ajuns la o altă concluzie: fetița este „cea mai probabilă” succesoare a lui Kim Jong Un, deși agenții au menționat că există încă „multe variabile” în joc, nu în ultimul rând din cauza vârstei tinere a tatălui ei.

De atunci, ea a apărut alături de tatăl său în numeroase ocazii. Stând lângă el la lansările de rachete balistice intercontinentale și la paradele militare, ea a ocupat locul central și a primit saluturi militare din partea comandanților militari superiori.

Marți, însă, a fost însă prima dată când a fost văzută în afara Coreei de Nord, iar călătoria va alimenta probabil și mai mult speculațiile că ea ar putea să-i succeadă tatălui său.

Familia Kim, care conduce Coreea de Nord din 1948, le spune cetățenilor că provine dintr-o linie genealogică sacră, ceea ce înseamnă că numai ei pot conduce țara. Cu toate acestea, există speculații că Kim și-ar fi prezentat fiica în acest moment pentru a încerca să depășească prejudecățile într-un stat profund patriarhal, care nu a fost niciodată condus de o femeie.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara