Cod roșu de incendii în Italia. MAE a transmis o atenționare de călătorie

Date:

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană că Departamentul Regional de Protecție Civilă al Regiunii Sicilia a emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetație pe parcursul zilei de 21 iulie 2025.

MAE precizează că a fost emis cod roșu de pericol în provinciile Catania, Messina, Caltanissetta și Enna, respectiv cod portocaliu de alertă în restul provinciilor siciliene: Palermo, Siracusa, Agrigento și Trapani.

MAE recomandă cetățenilor români să se informeze, înainte de începerea călătoriei, în legătură cu situația existentă atât pe traseu, cât și la destinație și să evite deplasarea în zonele în care există incendii în desfășurare sau un pericol iminent de producere a acestora.

De asemenea, MAE recomandă consultarea paginii web a Departamentului Protecției Civile italiene: www.protezionecivile.gov.it, pentru obținerea informațiilor actualizate în timp real.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Roma, +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de urgență în funcție de regiune:

* Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935
* Consulatul General al României la Milano: +39 366.108. 1444
* Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171
* Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134
* Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688
* Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299
* Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137

Citește și:
VIDEO Incendiile de vegetație se extind, în Turcia. Sute de pompieri se luptă cu flăcările. Mai multe localități au fost evacuate
VIDEO Cum alimentează schimbările climatice incendiile de vegetație din Europa. Aproape 230.000 de hectare făcute scrum în decursul a 6 luni
VIDEO Incendii puternice de vegetație într-o zonă turistică din Italia. Sute de oameni au fost evacuați

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Preţul la gaz, plafonat pentru consumatorii casnici până în 2027

Ilie Bolojan, prim-ministru, a anunțat, joi, că prețurile gazelor...

Rezultate LOTO 5 martie 2026: numerele extrase joi. JACKPOT de peste 10 milioane € la Joker

Joia, 5 martie 2026, au avut loc extragerile loto...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara