Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a trimis o echipă de control în judeţul Bacău, în urma decesului unui elev de clasa a VIII‑a din comuna Parincea, care a suferit o afecţiune bruscă în timpul unei pauze la şcoală.
După ce s-a solicitat o ambulanță, profesorii au acordat primul ajutor până la sosirea acesteia; din cauza gravităţii stării, s‑a cerut o a doua ambulanţă, cu personal medical.
Deşi cadrele medicale au încercat resuscitarea, băiatul nu a putut fi salvat şi a fost declarat decedat.
Reprezentanţii DSU au precizat că instituţia s‑a sesizat din oficiu şi că echipa de control trimisă în judeţ va verifica modul în care a fost gestionată intervenţia medicală.
„În urma unei discuţii dintre secretarul de stat, şef al DSU, dr. Raed Arafat, şi ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, s‑a decis trimiterea unei echipe de control DSU în judeţul Bacău, pentru a efectua verificările necesare şi a analiza modul de gestionare al intervenţiei. Subliniem că aceste verificări şi demersuri instituţionale se realizează în cooperare, printr‑un efort comun al structurilor responsabile, pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de această intervenţie”, se arată în comunicatul DSU.
Reprezentanţii instituţiei au adăugat că, până la finalizarea controlului oficial, este prea devreme să se tragă concluzii privind intervenţia.
„Înţelegem emoţia şi preocuparea pe care le generează această situaţie, însă considerăm că formularea de concluzii înainte de terminarea verificărilor oficiale este prematură. Rezultatele controlului vor fi analizate cu obiectivitate, în conformitate cu prevederile legale şi procedurale aplicabile”, a declarat DSU.
Inspectoratul Județean de Plăci Bacău a informat că a deschis o anchetă penală pentru săvârșirea infracţiunii de omor din culpă, în vederea stabilirii cauzei exacte a decesului.

