Copiii care vorbesc zilnic cu Alexa și ChatGPT ar putea învăța să comunice diferit – ALERTĂ de la specialiști!

Date:

Pentru o mare parte a celor mici, întrebările care, altădată, erau adresate părinților sau profesorilor, ajung acum la Alexa, Siri, ChatGPT sau alte platforme de inteligență artificială. Întrebările variază de la motivul pentru care peștii nu au păr, la modul în care se formează norii, solicitări de ajutor la temele de casă sau chiar cereri de glume. Aceste interacțiuni au devenit atât de răspândite încât cercetătorii încep să studieze impactul pe termen lung asupra dezvoltării limbajului și a comportamentului social, relatează The Conversation.

Aplicația ChatGPT. Sursa foto: Hepta/Mediafax Foto

Specialiștii subliniază că învățarea limbajului nu constă doar în acumularea de cuvinte. Copiii își formează competențele de comunicare prin interacțiunile cu oamenii din jur, învățând să descifreze emoții, tonul vocii, pauzele, neînțelegerile și reacțiile interlocutorilor.

Conversațiile cu AI sunt diferite de cele dintre oameni

Spre deosebire de o persoană, un chatbot nu obosește, nu se supără și nu se distrage. El răspunde instantaneu și este programat să fie disponibil în permanență. Această particularitate poate modifica așteptările copiilor legate de modul „corect” de desfășurare a unei discuții. În multe gospodării, copiii aleg fraze foarte scurte și directe pentru a obține un rezultat rapid: „Pune desene animate”, „Deschide YouTube”, „Spune-mi o glumă”. Experții descriu această manieră de exprimare ca „limbaj instrumental”, orientat exclusiv spre obținerea unui răspuns rapid. Nu există probe că astfel de interacțiuni îi fac pe copii mai nepoliticoși sau mai puțin empatici, însă ele pot altera felul în care percep comunicarea cotidiană, potrivit cercetătorilor.

Ar trebui copiii să spună „te rog” și „mulțumesc” unui robot?

O discuție aparent banală a căpătat tot mai multă rezonanță în rândul părinților și educatorilor: trebuie ca micuții să fie politicoși cu un asistent virtual? Întrebarea depășește simpla relație cu tehnologia. Specialiștii consideră că problema reală se rezumă la obiceiurile de comunicare pe care copiii le dezvoltă atunci când interacționează zilnic cu sisteme ce execuță instantaneu orice comandă. În același timp, IA poate aduce beneficii semnificative. Mulți copii se simt mai în largul lor să formuleze întrebări când nu se tem să fie judecați. Un chatbot poate repeta explicații de nenumărate ori, poate ajusta nivelul de dificultate al răspunsurilor și poate susține învățarea limbilor străine sau a conceptelor noi.

AI răspunde, dar nu înțelege

Deși răspunsurile generate de inteligența artificială devin tot mai convingătoare, specialiștii atrag atenția că aceste sisteme nu percep lumea așa cum o fac oamenii. Nu au experiențe, emoții sau intenții proprii, chiar dacă limbajul utilizat poate sugera contrariul. Copiii mici au tendința să atribuie caracteristici umane obiectelor și tehnologiilor cu care interacționează. Astfel, dacă un sistem poate menține o discuție, mulți ajung să creadă că și înțelege cu adevărat ce spune. În realitate, o mare parte a comunicării umane se bazează pe elemente subtile: expresii faciale, emoții, priviri, ezitări sau schimbări de ton. Aceste componente sunt vitale pentru dezvoltarea socială și emoțională a copiilor și nu pot fi reproduse integral de o mașină.

Rolul părinților rămâne esențial

Autorii analizei susțin că inteligența artificială poate fi un instrument util, dar nu trebuie să înlocuiască dialogul dintre oameni. Părinții și profesorii au datoria de a explica copiilor ce este și ce nu este un sistem IA, cum să fie utilizat și care sunt limitele sale. Un copil care îi cere lui Alexa să spună o glumă sau să răspundă la o întrebare nu este neapărat expus unui risc pentru dezvoltarea sa. Problema apare când tehnologia începe să înlocuiască conversațiile autentice, prin care copiii învață empatia, răbdarea și complexitatea relațiilor interumane. În ciuda progreselor spectaculoase din domeniul IA, cercetătorii concluzionează că interacțiunea umană rămâne factorul central în dezvoltarea limbajului și a modului în care copiii percep lumea.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara