Guvernul a adoptat memorandumul care permite depășirea cu peste 25 % a părții de finanțare națională, garantând astfel acoperirea totală a costurilor investiției. Ministerul Sănătății precizează că aprobarea memorandumului definește în final cadrul financiar și administrativ al proiectului și înlătură ultimul obstacol care ar fi putut împiedica punerea în practică a investiției.
Imagine din timpul unei vizite pe santierul noului corp de cladire de la Institutul Marius Nasta (fostul spital Zerlendi), in Bucuresti, sambata, 28 iunie 2025. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a subliniat că revizuirea indicatorilor tehnico‑economici și aprobarea memorandumului constituiau pașii legali necesari pentru continuarea proiectului. Conform acestuia, constructorul a revenit deja pe șantier, iar lucrările urmează să se desfășoare conform programului stabilit.
Noua unitate medicală va fi ridicată în incinta Institutului „Marius Nasta” și va cuprinde 115 de locuri pentru spitalizare permanentă, un bloc operator cu trei săli de operație, laboratoare de ultimă generație, spații destinate cercetării și formării medicale, precum și un sistem digital integrat, interoperabil cu principalele platforme informatice ale sistemului sanitar.
Finanțarea proiectului provine din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta Sănătate, completată cu fonduri din bugetul de stat alocate de Ministerul Sănătății. Autoritățile consideră această investiție una dintre cele mai semnificative pentru modernizarea infrastructurii destinate diagnosticării și tratării tuberculozei în România.

