Președintele american Donald Trump a discutat joi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu despre Iran și atacul de lângă Muzeul Evreiesc din Washington, în care doi angajați ai ambasadei Israelului în SUA au fost împușcați mortal, a anunțat purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt.
Trump și Netanyahu au vorbit după ce doi membri ai personalului Ambasadei Israelului la Washington, DC, au fost uciși miercuri seara în apropierea Muzeului Evreiesc din capitala americană.
Șefa poliției din Washington, Pamela Smith, a declarat că un singur suspect care a fost văzut plimbându-se prin fața muzeului înaintea incidentului a fost arestat. Suspectul a scandat „Palestina liberă, Palestina liberă”, în arest, a precizat ea.
Smith l-a identificat pe suspect drept Elias Rodriguez, în vârstă de 30 de ani. Potrivit oficialului american, poliția nu mai avusese vreun contact cu suspectul, care nu se afla în evidențele forțelor de ordine. Totodată, Smith a declarat că departamentul pe care îl conduce nu a primit niciun fel de informații cu privire la o amenințare teroristă sau o posibilă crimă motivată de ură înainte de atac.
Tal Naim Cohen, purtător de cuvânt al ambasadei Israelului la Washington, a declarat că doi dintre membrii personalului ambasadei au fost împușcați „de la mică distanță” în timp ce participau la un eveniment evreiesc la muzeu.
Președintele american consideră că negocierile privind programul nuclear al Iranului „ merg în direcția bună”, a adăugat ea.
Iranul și SUA se vor reuni vineri în Italia într-un moment în care cele două țări își afișează public dezacordul în problema sensibilă a îmbogățirii uraniului.
Emisarul american pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, care poartă discuțiile din partea Washingtonului, a declarat duminică că Statele Unite „nu pot permite Iranului nici măcar un procent din capacitatea de îmbogățire”.
Teheranul, care își apără dreptul la dezvoltarea energiei nucleare civile, consideră această cerere drept o linie roșie, contrară prevederilor Tratatului de neproliferare (TNP), printre ai cărui semnatari figurează și Iranul.
Zeci de manifestanți s-au adunat joi în apropiere de situl nuclear din Fordo, în centrul Iranului, pentru a reafirma „dreptul inalienabil” la energia nucleară, potrivit imaginilor video difuzate de agenția de presă locală Mehr.
