Donald Trump face anunțul așteptat de întreaga lume: Când se întâlnește cu Zelenski și Putin

Date:

Președintele SUA, Donald J. Trump, a anunțat marți, într-o postare pe Truth Social, că discuțiile dintre SUA, Ucraina și Rusia pentru încheierea războiului au avansat „extraordinar” în ultima săptămână. El a menționat că se va întâlni cu omologii săi, Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, doar atunci când acordul de pace va fi finalizat sau în ultimele sale etape.

Declarația lui Trump marchează cel mai clar semnal de până acum că Washingtonul consideră negocierile aproape de un final. Acesta a subliniat că întâlnirea directă cu cei doi lideri, care ar fi prima de la începutul războiului, nu va avea loc decât când textul acordului de pace va fi, practic, bătut în cuie.

„Aștept cu nerăbdare să mă întâlnesc cu Președintele Zelenskyy și cu Președintele Putin, dar doar când acordul pentru a pune capăt acestui război va fi FINAL sau în stadiile sale finale”, a declarat Trump.

El a adăugat că, în ultima lună, „25.000 de soldați au murit” și că războiul „nu ar fi început dacă ar fi fost președinte în 2022”. Trump a anunțat că emisarul său special, Steve Witkoff, se află la Moscova pentru discuții cu Putin, în timp ce secretarul Armatei SUA, Dan Driscoll, negociază cu reprezentanții ucraineni în Abu Dhabi.

Planul de pace inițial, în 28 de puncte, a fost modificat după criticile dure ale Kievului și ale capitalelor europene. Versiunea revizuită exclude orice recunoaștere a teritoriilor ocupate de Rusia și permite Ucrainei o armată mai mare, lăsând deschisă și perspectiva aderării la NATO. Trump afirmă că noul document este acum „aproape gata”.

https://truthsocial.com/@realDonaldTrump/115612007398266637/embed" class="truthsocial-embed" style="max-width:100%;border:0" width="600" allowfullscreen="

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara