Ministrul Justiției, Radu Marinescu, este suspectat că și-ar fi plagiat teza de doctorat, susținută în anul 2009 la Facultatea de Drept și tiințe Administrative a Universității din Craiova, sub coordonarea prof. univ. dr. Ion Dogaru. Lucrarea lui Radu Marinescu ar conține segmente vaste preluate fără nicio formă de atribuire, se arată într-o anchetă PressOne, realizată de jurnalista Emilia ercan.
Potrivit analizei PressOne, cel puțin 56,68% dintre paginile lucrării cu titlul ”Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil” conțin text copiat din alți autori. Este vorba despre 140 de pagini din cele 247 ale lucrării. Radu Marinescu a obținut titlul de doctor în Drept în 2009, la Facultatea de Drept și tiințe Administrative din cadrul Universității din Craiova, sub coordonarea profesorului Ion Dogaru.
Cea mai mare parte a conținutului plagiat provine din alte trei lucrări, iar în unele situații calupurile de text preluat cuvânt cu cuvânt se întind chiar și până la 25 de pagini consecutive, susține PressOne într-o investigație realizată de jurnalista Emilia ercan, care a dezvăluit plagiate și titluri academice obținute prin fraudă în cazul mai multor persoane publice.
Ministrul Radu Marinescu a acordat un interviu pentru cei de la PressOne, în care neagă faptul că ar fi plagiat, conform normelor aflate în vigoare la momentul respectiv. El a declarat că a fost lector la Universitatea „Titu Maiorescu” pentru o perioadă de 10 ani și că a fost titular acolo. De asemenea, el a afirmat că a fost colaborator la Universitatea din Craiova și că a ținut cursuri online.
Ministerul Justiției a anunțat declanșarea procedurii de selecție pentru funcțiile de procuror general și de adjunct al procurorului general, procuror-șef și procurori-șefi adjuncți ai DNA și procuror-șef și procurori-șefi adjuncți ai DIICOT. Procurorii pot depune cereri de înscriere până la data de 9 februarie 2026, ora 12.00, la Direcția resurse umane din cadrul Ministerului Justiției din București.
Condițiile de participare la selecție sunt următoarele:
* Pot fi numiți în funcțiile de conducere care fac obiectul prezentei proceduri de selecție procurorii care au o vechime minimă de 15 ani în funcția de procuror sau judecător.
* Nu pot fi numiți în funcțiile de conducere care fac obiectul procedurilor de selecție procurorii care au făcut parte din serviciile de informații sau au colaborat cu acestea ori cei care au un interes personal ce influențează sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor prevăzute de lege.
Calendarul procedurii de selecție este următorul:
* 8 ianuarie 2026 – 2 martie 2026: perioada de depunere a cererilor de înscriere
* 9 februarie 2026, ora 12.00: termenul pentru depunerea cererilor de înscriere
* 16 februarie 2026: publicarea listei procurorilor participanți la selecție care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege
* 23 februarie 2026 – 26 februarie 2026: interviurile cu procurorii participanți la selecție
* 2 martie 2026: publicarea rezultatelor selecției și a propunerilor motivate ale ministrului justiției.

