EuroCup se extinde la 32 de echipe din sezonul 2026-2027: U-BT Cluj, trei ani la rând în SFERTURI

Date:

Conform hotărârilor luate în cadrul ședinței Consiliului de Administrație, cele 32 de echipe vor fi distribuite în patru grupuri, fiecare cu opt formații. Cele 16 echipe care urcă pe primul loc în grupuri vor accede la faza knockout, care va cuprinde optimi, sferturi, semifinale și finală, desfășurate toate în sistemul „cel mai bun din trei meciuri”.

Reprezentanții Euroleague Basketball au explicat că noul format urmărește să asigure o mai mare stabilitate din punct de vedere competițional și financiar. Aproximativ 20 de cluburi vor primi licențe pe termen lung, valabile cinci ani, în timp ce restul locurilor vor fi alocate în funcție de performanțele din campionatele naționale și prin wildcard‑uri.

„Am încheiat un sezon remarcabil și suntem foarte mulțumiți de interesul imens pe care BKT EuroCup îl atrage din partea cluburilor din toată Europa”, a afirmat Diego Guillén, directorul competițiilor Euroleague. Conform acestuia, organizatorii au înregistrat peste 40 de cereri pentru a concura în sezonul 2026‑2027.

Referitor la reprezentanta românească, U‑BT Cluj‑Napoca, clubul ardelean se numără printre prezențele constante ale competiției în ultimii ani. Formația condusă de Mihai Silvășan a participat pentru a patra oară consecutiv în EuroCup, în ediția 2025‑2026, iar în cele trei ediții precedente a ajuns în sferturile de finală.

În noua configurație competițională, echipa clujeană ar putea fi una dintre candidațele la obținerea unei licențe multianuale, având în vedere prezența continuă în turneu și rezultatele sportive din ultimii ani. Organizatorii Euroleague au declarat că lista completă a cluburilor participante și a celor care vor primi licențe pe termen lung va fi publicată în perioada următoare.

În aceeași ședință de marți, conducerea Euroleague a evaluat evoluția planului strategic pe trei ani al organizației și a reconfirmat intenția de a extinde competiția începând cu sezonul 2027‑2028, prin acordarea de noi francize pe piețe precum Roma, Londra și Berlin.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara