ISU Vrancea a comunicat duminică seara că, din cauza ploilor recente, debitul râului Slimnic a crescut considerabil, declanșând prăbușirea unui mal de pământ și punând în pericol circa 20 de gospodării din satul Bogza.
În urma inspecției de la fața locului, s-a dispus evacuarea preventivă a 40 de persoane.
La intervenție au fost trimise două autospeciale de primă intervenție și comandă, o autospecială pentru stingere, două motopompe, un microbuz pentru transportul evacuaților și două bărci.
Operațiunile sunt în curs de desfășurare.
Recomandările pompierilor pentru cetățeni:
– să evite deplasările în zonele afectate de fenomene periculoase;
– să nu traverseze cursuri de apă cu debite ridicate;
– să fixeze obiectele care pot fi smulse de vânt;
– să urmărească informațiile și indicațiile emise de autorități.

