Președintele Nicușor Dan a sărbătorit Vinerea Patimilor la mănăstirea Cornu (Prahova), unde a fost fotografiat alături de președintele Consiliului Județean și de primarul comunei, ambii membri ai PSD.
„În Vinerea Mare, la mănăstirea Cornu, am trăit o întâlnire surprinzătoare. Printre oameni, fără convocare și fără protocol, l-am întâlnit pe Nicușor Dan. L-am găsit discret, firesc, exact cum ar trebui să fie orice persoană care înțelege că funcția nu te înstrăinează de lume, ci te aduce mai aproape de ea”, a scris Virgiliu Daniel Nanu, șeful CJ Prahova, pe Instagram.
El a încărcat fotografii alături de Nicușor Dan și de primarul comunei Cornu, Cornel Nanu.
„M‑am bucurat să-l văd aproape de oameni. Acolo unde, de fapt, trebuie să fie”, a adăugat.
„Au fost câteva momente simple, într‑un loc în care nu contează titlurile, ci liniștea și sensul pe care îl găsești. În astfel de clipe înțelegi mai bine ce înseamnă normalitatea: să fii acolo, între oameni, nu deasupra lor. Pentru noi, Paștele nu înseamnă doar tradiții, ci și întoarcere – la credință, la echilibru, la lucrurile care ne unește. Când observi că și liderii aleg să stea în mijlocul oamenilor, fără barieră, este un semn pozitiv”, a concluzionat șeful CJ Prahova.
]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]}}

