De aproape 180 de ani de la când Franța a pus capăt sclaviei, Codul Negru – un set de norme care permitea ca oamenii înrobiţi să fie consideraţi proprietate, să muncească forţat, să fie batuti, traficaţi, agresionaţi sexual sau chiar omorâţi – a rămas în vigoare. Într-o mirare rară de consens politic, Camera Deputaţilor, profund divizată, a votat joi, cu unanimitate, pentru abrogarea acestui cod, potrivit unui reportaj din The Guardian.
Printr-un vot de 254 la 0, s-a decis încetarea unei legi din secolul XVII, semnată de regele Ludovic al XIV‑lea în 1685, care reglementa condiţiile de viaţă ale sclavilor din coloniile franceze.
Acest act reprezintă un pas semnificativ în recunoaşterea implicării Parisului în comerţul cu sclavi şi poate deschide calea spre eventuale compensaţii, propunere lansată săptămâna trecută de preşedintele francez Emmanuel Macron. Liderul a afirmat că codul „nu ar fi trebuit să supravieţuiască abolirii sclaviei” din 1848.
„Tăcerea, chiar şi indiferenţa, pe care am menţinut-o aproape două secole în legătură cu acest Code Noir nu mai poate fi considerată o simplă omisiune. Ea a devenit o formă de ofensă”, a adăugat el.
Macron a subliniat că problematica despăgubirilor este una pe care „nu trebuie să o respingem”, însă ţara nu ar trebui să facă „promisiuni false”.
Parlamentarii, şocaţi că legea încă era în vigoare
În timpul dezbaterii din Camera Inferioară, emoţiile au fost copleşitoare, mulţi membri fiind uluiţi că legislaţia era încă valabilă.
Steevy Gustave, deputat originar din Martinica, insula franceză din Caraibe, ale cărei rădăcini familiale includ oameni înrolaţi, a vorbit cu lacrimi în ochi în faţa Adunării Naţionale: „Niciun vot nu poate repara singur secole de vieţi distruse.”
„Nu suntem descendenţi ai sclavilor, ci ai fiinţelor umane născute libere, pe care le-au transformat în cele mai de jos forme de existenţă – în sclavie.”
Codul cuprindea 60 de articole ce reglementau fiecare aspect al vieţii unui sclav. Articolul 44 îl descria pe un om ca pe un „bun mobil”, în timp ce alte prevederi stipulau mutilarea celor ce fugeau și că opinia unui înrobit nu avea nicio valoare.
Franţa se situa pe locul trei în topul naţiunilor care au comercializat sclavi, după Marea Britanie şi Portugalia, estimându‑se că a transportat 1,4 milioane de africani către plantaţiile de zahăr din colonii. Bogăţia generată a finanţat dezvoltarea orașelor Nantes şi Bordeaux.
Cele mai prospere plantaţii erau în Saint‑Domingue, colonie franceză situată în partea vestică a insulei Hispaniola, înfiinţată în 1687. În 1804, sclavii s‑au revoltat, obţinând independenţa teritoriului care a devenit Haiti. Totuşi, Parisul a impus persoanelor eliberate să plătească compensaţii proprietarilor, datorie plătită chiar şi până în 1947.
Franţa şi-a păstrat o serie de colonii
După abolirea sclaviei, Franţa a menţinut mai multe teritorii coloniale. Cele patru cele mai vechi – Guadelupa, Martinica, Guyana Franceză din America de Sud şi insula Réunion din Oceanul Indian – au fost transformate în 1946 în departamente de peste mări. Populaţia lor, de aproximativ 1,9 milioane de oameni, majoritar descendenţi ai sclavilor, sunt cetăţeni francezi administraţi de la Paris.
Deşi fac parte oficial din Franţa, aceste teritorii sunt printre cele mai sărace ale naţiunii, cu o rată a şomajului aproape dublă faţă de cea a Franţei metropolitane, multe gospodării trăind sub pragul sărăciei naţionale.
