Tren de 250 km/h pe litoralul Mării Negre – Nimeni nu vorbește despre DETALIU

Date:

Turcia este în faza de pregătire a unei linii de tren de mare viteză pe coasta Mării Negre. Linia va avea 513 de kilometri între Samsun și Sarp, la granița cu Georgia.

Potrivit International Railway Journal, traseul Samsun-Trabzon-Sarp este proiectat pentru viteze de până la 250 km/h și va avea 14 stații. Calea ferată va traversa Ordu, Giresun, Trabzon, Rize și Artvin, înainte de a ajunge la Sarp, lângă frontiera cu Georgia.

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii al Turciei, Abdulkadir Uraloğlu, a prezentat proiectul ca fiind parte a extinderii rețelei feroviare rapide spre nordul și estul țării.

Conform datelor prezentate de minister, durata călătoriei dintre Samsun și Trabzon este de aproximativ două ore, în timp ce pe ruta Trabzon-Sarp trenul va necesita aproximativ o oră și 10 minute.

Linia nu va fi destinată exclusiv transportului de pasageri. Autoritățile turce estimează un trafic anual de aproximativ 12 milioane de pasageri și 14 milioane de tone de marfă.

Deși acest proiect este considerat important pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare din regiunea Mării Negre, tronsonul Samsun-Sarp nu a intrat încă în construcție și se află în etapa studiilor de fezabilitate.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara