Președintele interimar al Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, a anunțat joi că, în condițiile în care negocierile pentru formarea noului guvern au intrat în blocaj, partidul nu va mai convoca vineri ședința la care erau așteptați 5.000 de membri PSD pentru a decide intrarea la guvernare.
În același timp, Grindeanu a spus că varianta unei „rocade” între PSD și PNL la funcția de premier e mai convenabilă decât cea a unui premier tehnocrat. „Suntem în acest blocaj, va trebui să-l depășim. Vreau să-l depășim, dar trebuie să ținem cont și de PSD”, a spus Grindeanu.
PSD urma să organizeze vineri, de la ora 13:00, „o dezbatere internă” cu aproximativ 5.000 de membri din structurile locale și centrale, pentru a lua decizia dacă partidul intră sau nu la guvernare.
„Nu avem nici măsuri fiscale clarificate, nici acord politic. Când aceste două condiții vor fi clare, vom reconvoca și vom da un vot dacă intrăm sau nu la guvernare”, a spus președintele interimar al PSD.
Întrebat dacă PSD va accepta varianta unui premier tehnocrat, Sorin Grindeanu a precizat că „depinde cine e acel tehnocrat”. „Nu știu dacă se va ajunge, dar, dacă se va ajunge – e un mare dacă – depinde și cine e acel tehnocrat, am prefera un guvern politic. De aceea, am și fost de acord cu acel acord care prevedea rocada. Eu cred că e mult mai bună decât varianta unui tehnocrat”, a spus liderul PSD.
