De secole, sărbătoarea Rusaliilor a fost considerată în satele românești ca o perioadă în care bariera dintre lumea materială și cea spirituală devenea mai subțire. Din această credință au izbutit nenumărate obiceiuri de protecție, cu plante reputate a fi apăratoare împotriva răului, și practici care, în anumite comunităţi, se păstrează și astăzi.
Ielele și frica de „luatul din Rusalii”
În folclorul românesc, Rusaliile se leagă de iele, ființe mitice descrise ca femei cu puteri supranaturale.
Conform legendelor, acestea cutreieră pădurile, câmpiile sau locuri pustii și pot pedepsi pe cei ce nu respectă sărbătoarea. Din această temere a luat naștere expresia „luatul din Rusalii”, folosită pentru a descrie afecţiuni, ameţeli sau suferinţe pe care oamenii din vremurile trecute nu le puteau explica.
Frica de iele a generat și numeroase interdicţii. În multe sate se credea că nu se pot sădi, spăla rufe, coasă sau desfăşura muncă grea în gospodărie în zilele de Rusalii.
De asemenea, se evita să se meargă singur în pădure sau pe câmp și se căuta să nu apară certuri sau neînţelegeri în familie.
Rusaliile, vremea plantelor de leac
Printre cele mai răspândite obiceiuri de Rusalii se numără utilizarea plantelor reputate a fi protectoare.
Încă astăzi, în unele regiuni ale ţării, pelinul se poartă la brâu sau se păstrează în casă ca talisman împotriva răului. În folclor, aceeaşi atribuţie de protecţie îi revine leuştănului, usturoiului sau odoleanului.
De Rusalii, multe familii împodobesc căminul, porţile şi anexele cu crengi de tei, plop sau stejar. După sfinţirea lor la biserică, aceste crengi rămân în locuinţe ca semn al binecuvântării şi al ocrotirii.
Astăzi sărbătoarea este încă văzută ca un moment potrivit pentru culegerea plantelor medicinale, despre care bătrânii povestesc că îşi intensifică puterile în această perioadă.
Călușul, dansul‑ritual recunoscut de UNESCO
Deși multe dintre superstiţiile de odinioară și-au diminuat influenţa, o mare parte dintre obiceiurile legate de Rusalii rămân vii în comunităţile rurale şi se transmit tinerilor.
Una dintre cele mai renumite tradiţii ale Rusaliilor este Călușul, răspândit în special în Moldova, Oltenia şi Muntenia. Dansul se desfăşoară, în mod tradiţional, în săptămâna anterioară Rusaliilor şi are un scop vindecător, deşi există şi documente istorice care atestă că se practică la alte evenimente.
Grupuri de bărbaţi, numiţi călușari, execută figuri spectaculoase însoţite de muzică şi formule ceremoniale transmise din generație în generație.
În credinţa populară, spectacolul călușarilor are menirea de a alunga răul, de a proteja colecţia umană şi chiar de a vindeca pe cei consideraţi „luati din Rusalii”.
Valoarea culturală a acestui obicei a fost recunoscută la nivel internaţional, Călușul fiind înscris pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii UNESCO.
Tradiţii variate de la o zonă la alta
Asemenea multor sărbători importante din calendarul românesc, Rusaliile sunt însoţite de practici diferite în funcție de regiune. De-a lungul timpului, fiecare comunitate a adăugat obiceiuri proprii, păstrând însă sensul comun al sfântului eveniment.
În Oltenia, credincioşii duc la biserică frunze de nuc, care sunt sfinţite şi apoi așezate pe icoane sau la intrarea în casă. Aici, femeile distribuie pomană pentru cei adormiţi, iar călușarii rămân una dintre cele mai importante manifestări ale sărbătorii.
În anumite zone din Ardeal s-a păstrat obiceiul „împănatului boului”, în cadrul căruia animalul este împodobit cu flori şi străbătut prin sat, înainte de a fi binecuvântat de preot.
Tot în Transilvania există tradiţia „udatului nevestelor”, sărbătorită în a doua zi de Rusalii, ca simbol al sănătăţii şi al prosperităţii.
