Încă un pensionar special: Ion Rușeț, director la Complexul Energetic Oltenia, se retrage din activitate

Date:

Unul dintre cei mai cunoscuți directori din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), Ion Rușeț, își încheie cariera profesională și se pensionează începând din această toamnă. Acesta și-a depus deja dosarul la Casa Județeană de Pensii Gorj, iar în prezent actele sunt în verificare.

Spre deosebire de alți șefi din cadrul companiei, care după pensionare au ales să revină în posturi de conducere, Ion Rușeț a decis să se retragă definitiv din activitatea profesională, fără să mai aibă vreo legătură contractuală cu CEO.

Carieră în minerit, sindicalism și politică

Ion Rușeț a activat timp de mulți ani în sectorul minier și energetic, unde a ocupat funcții de conducere, dar și în mişcarea sindicală, fiind unul dintre liderii de referință. Cariera sa include și o etapă în administrația locală, când a fost primar al comunei Drăgotești.

Ulterior, Rușeț a intrat în politică, în rândurile Partidului Democrat (PD), fiind ales senator în Parlamentul României. Din această poziție, beneficiază și de statutul de pensionar special, conform legislației privind pensiile de serviciu pentru parlamentari.

În prezent, Rușeț este consilier județean PSD Gorj și președinte al Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Gorj.

Retragerea sa din activitatea profesională la CEO marchează finalul unei cariere complexe, desfășurată la intersecția dintre energie, sindicat și politică.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principala Imagine secundara Imagine tertiara