Liderul Iranului, Masoud Pezeshkian, a făcut cunoscută miercuri o epistolă directă către cetățenii Statelor Unite, în care a declarat că „un conflict este mai scump și mai inutil decât oricând” și a propus ca soluție posibilă un dialog diplomatic, conform nytimes.com.
Epistola deschisă adresată americanilor
Scrisoarea publică a lui Pezeshkian a apăut cu doar câteva ore înainte de discursul național al președintelui Donald Trump de miercuri seara, pe care l-a numit o „actualizare semnificativă” despre conflictul cu Iranul. Mai devreme, Trump anunțase pe platformele sociale că Iranul a solicitat o încetare a ostilităților.
Pezeshkian nu a oferit o roadmap concretă pentru prevenirea escaladării, dar a adoptat un ton conciliator.
„Astăzi, umanitatea se află la o intersecție majoră”, a notat Pezeshkian în scrisoare, spunând: „Alegerea între конфликт și cooperare este autentică și are efecte profunde; rezultatul ei va inconturnabil decide viitorul pentru cei care vor veni după noi”.
Semnale divergente din cadrul Iranului
Nu este clar dacă scrisoarea exprimă o poziție unitară a conducerii iraniene. Mai devreme, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, Esmaeil Baghaei, a respins ca „eronată și nefondată” afirmația lui Trump că Iranul ar dori un armistițiu.
Donald Trump anunță că președintele Iranului i-a transmis că vrea un armistițiu: Este mult mai puțin radicalizat și mult mai inteligent decât predecesorii săi
„Iranul nu a pornit niciodată un război. Totuși, a respuns cu fermitate și curaj agresorilor”
În epistolă, publicată atât în engleză cât și în persană, cu aproximativ 1.000 de cuvinte, tonul lui Pezeshkian se face uneori defensiv și ușor paternalist. El invocălecții istorice despre supraviețuirea Iranului secolelor de invasions și haos, afirmând: „Iranul nu a iniciat vreun război. În schimb, a contraatacat cu hotărâre și bravură pe cei care l-au agresat”.
Controlul efectiv rămâne în mâinile Liderului Suprem
În sistemul politic dual din Iran, funcția și autoritatea președintelui sunt umbrite de Liderul Suprem, ayatollahul Mojtaba Khamenei, care a preluat în martie succesiunea tatălui său. Khamenei are ultimul aviz în toate chestiunile cruciale de stat, inclusiv în negocierile cu Washington sau în termenii de încheiere a conflictului.
De la începutul ostilităților, Corpul Gardienilor Revoluției Islamice a dobândit o influență sporită și comandanții militari de top au început să joace un rol mai proeminent.printre aceștia se numără fostul comandant Mohammad Bagher Ghalibaf, actualul președinte al parlamentului. Trump a susținut că SUA au contacte cu facțiuni mai moderate din Iran, fără a oferi detalii.
Este nesigur dacă scrisoarea lui Pezeshkian a fost elaborată în coordonare cu Khamenei sau cu Gardienii Revoluției. Iranul nu a răspuns oficial planului de pace în 15 puncte trimis de administrația Trump prin Pakistan. Trump a menționat că vicepreședintele JD Vance ar putea avea întâlniri cu oficiali iranieni de rang înalt dacă vor avea loc negocieri.
Pezeshkian a conversat marți prin telefon cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, și i-a comunicat că Iranul ar accepta încetarea focului dacă se îndeplinesc anumite condiții, inclusiv garanții pentru o încetare permanentă a ostilităților.
Presiunea internă asupra președintelui iranian
În Iran, liderii conservatori l-au criticat pe președinte pentru abordarea deschisă spre negocieri. Elias Hazrati a declarat că aceste atacuri interne „fac jocul agresorilor”.
În scrisoare, Pezeshkian și-a reiterat nemulțumirea față de Statele Unite și a adus din nou în discuție negocierile nucleare, arătând că au fost urmate de atacuri militare surpriză ale Israelului și SUA pe 28 februarie. El a însă accentuat diferența dintre administrația americană și popor.
„Poporul iranian nu priivește cu ostilitate alte națiuni, inclusiv americanii, europeneii sau locuitorii din țările vecine”, a scris el.
Iranul justifică operațiunile sale militare
Pezeshkian a apărat represaliile militare ale Iranului împotriva Israelului și a unor state arabe din Golful Persic, dar nu a abordat blocarea Strâmtorii Hormuz, care a afectat economia globală.
„Acțiunile Iranului — și pe care le continuă — reprezintă un răspuns măsurat, întemeiat pe dreptul incontestabil la autoapărare și nu pe inițierea unui război sau a unei campanii de invazie”, a declarat acesta.
Textul complet al mesajului președintelui iranian
Transmitem mai jos integralul mesajului emis de președintele Iranului, Masoud Pezeshkian.
„În numele lui Dumnezeu, Cel Indulgent, Îndurător
Către poporul Statelor Unite ale Americii și către toți cei care, în mijlocul unui val de dezinformare și povești fabricate, urmăresc să afle adevărul și aspiră la existențe mai bune:
Iranul — prin sine însuși, prin caracterul și identitatea sa — este una dintre cele mai vechi civilizații continue ale omenirii. În ciuda avantajelor sale istorice și geografice de-a lungul timpului, Iranul nu a ales niciodată, în epoca sa modernă, calea agresiunii, expansiunii, colonialismului sau supremației. Chiar și după ce a suportat ocupații, invazii și presiuni permanente din partea marilor puteri — și în ciuda faptului că a deținut superioritate militară față de mulți vecini — Iranul nu a pornit niciun război. Totuși, a respins cu hotărâre și curaj pe cei care l-au atacat.
Oamenii din Iran nu au ostilitate față de alte națiuni, inclusiv față de poporul american, european sau din țările învecinate. Chiar și în fața intervențiilor și presiunilor externe repetate în istoria lor, iranienii au făcut mereu o distincție clară între guverne și popoarele pe care acestea le conduc. Acesta este un principiu profund înrădăcinat în cultura și conștiința colectivă iraniană, nu o poziție politică efemeră.
Din acest motiv, etichetarea Iranului ca amenințare nu este conformă nici cu realitatea istorică, nici cu faptele actuale. O asemenea percepție este produsul intereselor politice și economice ale marilor puteri — nevoia de a crea un inamic pentru a legitima presiuni, a menține dominația militară, a susține complexul industrial al armamentului și a controla piețe strategice. Într-un astfel de context, dacă nu există o amenințare, aceasta este inventată.
În același timp, Statele Unite au cel mai mare concentrație de forțe, baze militare și capacități în jurul Iranului — o țară care, cel puțin de la înființarea SUA, nu a inițiat niciun război. Agresiunile recente ale Americii lansate de la aceste baze au arătat cât de amenințătoare poate fi o astfel de prezență militară. Firește, nicio țară aflată într-o astfel de situație nu va renunța la consolidarea apărării sale. Ceea ce a făcut Iranul — și continuă să facă — este un răspuns măsurat, întemeiat pe dreptul legitim la autoapărare și nu pe inițierea unui război sau a unei agresiuni.
Relațiile dintre Iran și Statele Unite nu au fost inițial ostile, iar interacțiunile dintre cele două popoare nu au fost marcate de tensiuni. Punctul de ruptură a fost însă lovitura de stat din 1953 — o intervenție nelegală a SUA menită săîmpiedice naționalizarea resurselor Iranului. Aceasta a întrerupt drumul democratic al țării, a restaurat dictatura și a generat o neîncredere profundă în politicul american. Această neîncredere s-a adâncit odată cu sprijinul oferit regimului șahului, susținerea lui Saddam Hussein în războiul din anii ’80, impunerea celei mai lungi și vaste sancțiuni din istoria modernă și, în final, agresiunile militare neprovocate — de două ori, în timpul negocierilor.
Cu toate acestea, aceste presiuni nu au slăbit Iranul. Dimpotrivă, țara s-a consolidat în multe domenii: rata alfabetizării a triplat — de la aproximativ 30% înainte de Revoluția Islamică la peste 90% astăzi; educația superioară s-a extins considerabil; au fost realizate progrese majore în tehnologia modernă; serviciile medicale s-au îmbunătățit; iar infrastructura s-a dezvoltat cu o viteză și o scară incomparabile cu trecutul. Acestea sunt realități măsurabile și vizibile, independent de povestirile fabricate.
În același timp, impactul destructiv și inuman al sancțiunilor, al războiului și al agresiunii asupra vieții poporului iranian nu trebuie minimizat. Continuarea agresiunii militare și bombardamentele recente afectează adânc viețile, atitudinile și speranțele oamenilor. Aceasta reflectă un adevăr fundamental: atunci când războiul cauzează daune ireparabile vieților, locuințelor, orașelor și viitorului, oamenii nu pot rămâne indiferenți față de cei responsabili.
Acest lucru pune o întrebare esențială: cui servește, de fapt, acest război pentru poporul american? A existat vreo amenințare veritabilă din partea Iranului care să justifice o astfel de conductă? Masacrarea copiilor nevinovați, distrugerea unităților farmaceutice pentru tratamentul cancerului sau declarațiile despre bombardarea unei țări „înapoi în epoca de piatră” servesc vreunui scop, în afară de deteriorarea imagini globale a Statelor Unite?
Iranul a urmat calea negocierilor, a ajuns la un înțelegere și și-a respectat toate obligațiile. Decizia de retragere din acel acord, escaladarea конфликтului și declanșarea a două acte de agresiune în timpul negocierilor au fost decizii distructive ale administrației SUA — decizii care se alinieză iluziilor unui agresor extern.
Atacarea infrastructurii vitale a Iranului — inclusiv instalații energetice și industriale — vizează direct populația. Pe lângă faptul că reprezintă o crimă de război, asemenea acțiuni au consecințe care depășesc granițele Iranului. Ele generează…
