Ucraina a propus Rusiei să desfășoare o nouă rundă de discuții săptămâna viitoare, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski sâmbătă. Acesta a declarat că secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare, Rustem Umerov, a propus o nouă întâlnire cu partea rusă săptămâna viitoare.
Negocierile de pace între Ucraina și Rusia au rămas în impas după o reuniune fără rezultate în luna iunie. Două reuniuni successive la Istanbul între delegațiile ruse și ucrainene nu au dus la niciun progres cu privire la o încetare a focului, părțile convenind doar asupra unor schimburi de prizonieri de război și de corpuri ale soldaților uciși.
Zelenski a declarat că trebuie relansate negocierile și s-a arătat din nou pregătit să negocieze direct cu omologul său rus, Vladimir Putin. Acesta a afirmat că o întâlnire la cel mai înalt nivel este necesară pentru a asigura cu adevărat pacea.
Contactele cu partea rusă privind schimburile de prizonieri continuă, a declarat Zelenski, care a adăugat că echipa sa lucrează în prezent la un alt schimb. În cadrul ultimelor negocieri din luna iunie, Rusia a prezentat din nou condiții maximale, inclusiv cedarea de către Ucraina a patru regiuni controlate parțial de Moscova și renunțarea la orice ajutor militar occidental.
Ucraina a respins ceea ce a calificat drept un „ultimatum” și și-a exprimat îndoiala cu privire la disponibilitatea Moscovei de a negocia o încetare a focului. Kremlinul a afirmat totuși la începutul lunii iulie că este gata să continue negocierile cu Ucraina.
Președintele american Donald Trump a dat Rusiei 50 de zile pentru a negocia pacea, amenințând cu sancțiuni și anunțând reluarea livrărilor de arme către Kiev, finanțate de țări ale NATO.

