Lindsey Vonn: Visul olimpic nu s-a termina ca în basme
Schioarea profesionistă din SUA, Lindsey Vonn, spune că nu are niciun regret, după accidentul suferit la Milano Cortina, în ciuda confirmării că sportiva are nevoie de „operații multiple” pentru a se recupera.
Sportiva cu vârsta de 41 de ani a suferit o fractură la picior, în timp ce concura, duminică, în cadrul probei de schi alpin, ea a căzut pe pistă după ce a lovit o poartă de slalom în timp ce se afla în aer.
„Ieri, visul meu olimpic nu s-a încheiat așa cum mi-am dorit. Nu a fost un final ca în povești sau basme, a fost doar viața. Din păcate, am suferit o fractură complexă a tibiei, care în prezent este stabilă, dar va necesita mai multe operații pentru a fi reparată corespunzător. Deși ziua de ieri nu s-a încheiat așa cum speram și în ciuda durerii fizice intense pe care mi-a provocat-o, nu am niciun regret”, a scris sportiva, luni, pe contul său de Instagram.
Sportiva a precizat că, pentru ea, prezența la Jocurile Olimpice este „o victorie personală”.
„Faptul că știam că stau acolo și am șansa să câștig era o victorie în sine. Știam, de asemenea, că acele curse sunt riscante. Au fost întotdeauna și vor fi întotdeauna un sport incredibil de periculos”, a declarat sportiva.
Lindsey Vonn: A fost o eroare personală
Referitor la accidentul său, sportiva a precizat că acesta a fost cauzat de o eroare personală, care nu a avut nicio legătură cu accidentările anterioare.
„Pur și simplu eram cu 12 cm prea strâns pe linie când brațul meu drept s-a agățat în interiorul porții, răsucindu-mă și provocând accidentul. Ligamentul meu cruciat anterior și accidentările anterioare nu au avut nicio legătură cu accidentul”, a declarat sportiva.
După accident, sportiva a fost transportată cu elicopterul la spital. Aceasta participase anterior în toate sesiunile de antrenament de la Cortina. Potrivit colegei de echipă a sportivei, cel mai rapid timp înregistrat de Vonn a fost de 1:36:10 la coborâre.
În încheiere, ea a oferit și un sfat. „Sper că, dacă veți reține ceva din parcursul meu, acela să fie curajul de a îndrăzni să faceți lucruri mărețe. Viața este prea scurtă pentru a nu vă asuma riscuri. Pentru că singurul eșec în viață este să nu încercați”, a conchis sportiva.

