Din momentul în care a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO în 1993, satul slovac Vlkolinec, situat în zona de nord a Carpaţilor de Vest, a cunoscut o redresare a activității turistice, păstrând în același timp peisajele și obiceiurile rurale. Această agitație nu mulțumește toți cei 17 locuitori permanenţi, care trăiesc acolo tot anul și încearcă să-și menţină intimitatea în faţa fluxului de vizitatori, potrivit Le Figaro.
Conform datelor oficiale, aproximativ 100 000 de turişti străbat anual aleile înguste ale satului și dealurile înconjurătoare. Acest număr a determinat plecarea a zeci de locuitori.
Anton Sabucha, un bărbat de 68 de ani, încearcă să descurajeze vizitatorii curioşi prin a amplasa un semn pe o barieră din fața casei sale, cu mesaje clare: „Proprietate privată”, „Intrare interzisă”.
Sătenii din satul UNESCO acuză autoritățile
Cu cele aproximativ patruzeci de căsuţe din buşteni vopsite în alb, galben sau maro, cu turnul bisericii din secolul al XVIII‑lea și cu micuţa clopotniţă, satul seamănă cu o imagine de carte poștală, parcă desprinsă dintr-un film. Turiștii pot vizita centrul de informare UNESCO, care îi introduc în istoria locului și prezintă filme realizate acolo, inclusiv celebrul „Doctor Jivago” al lui David Lean.
Satul organizează, de asemenea, ateliere de confecționare a costumelor tradiționale, coșuri din răchită, pictarea turtei dulci, precum și festivaluri de recolta și reconstrucții ale nunților populare.
„Ne arată lucruri ce nu mai există aici”, spune domnul Sabucha, cel mai în vârstă locatar al satului, susținând că unele dintre aceste evenimente nu au legătură cu Vlkolinec și acuzând autoritățile că estompează graniţa dintre autenticitate și un parc tematic. Pentru el, retragerea statutului UNESCO ar fi soluţia pentru a recâștiga liniştea, propunere ce reapare frecvent în dezbaterile publice.
Primeşte 400 de euro pe an ca despăgubire pentru neplăceri
Nu toate opiniile coincid cu a lui Sabucha, remarcă Jan Ondrik, preşedintele asociaţiei civice Vlkolinec, însă locuitorii se plâng de infrastructura insuficientă pentru a gestiona fluxul de turişti – drumul de acces, parcarea şi toaletele publice sunt inadecvate, iar unii vizitatori au recurs la a-şi rezolva nevoile în grădinile private. Peter Gries, pensionar de 63 de ani, compară Vlkolinec chiar cu o „canalizare”.
Miroslav Parobek, în vârstă de 62 de ani, şef al departamentului de cultură şi turism al municipalităţii Ruzomberok, respinge toate criticile. Administratorul satului explică că autorităţile solicită în prezent finanţare din Norvegia, în cadrul unui proiect de cooperare ce vizează restaurarea, printre altele, a bisericii şi şcolii, construirea de toalete suplimentare şi amenajarea unui parc de parcare în afara satului.
„Nu este un muzeu în aer liber, este un sat cu viaţă”, a declarat el, adăugând că locuitorii primesc 400 euro anual pentru a compensa neplăcerile şi pot solicita sprijin suplimentar pentru reparaţii. Această sumă pare „nesemnificativă” pentru cei care s-au mutat aici pentru „liniştea rurală, munţii”, a mărturisit Lucia Hudecova, rezidentă de 42 de ani.
Unii turişti, cum ar fi Kristina Ziahlhofstettere din Germania, recunosc cu uşurinţă că situaţia este complicată. „Cred că suntem prea mulţi”, spune ea, neîndrăznind să-şi imagineze vizitatori rătăcind permanent prin casa şi grădina ei.
